Capsula Dragon a fost lansată cu succes, marţi, din Florida, într-o misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), însă compania producătoare, SpaceX, nu a reuşit să recupereze primul etaj al lansatorului, care a aterizat cu o viteză prea mare pe o barjă din Oceanul Atlantic, informează Mediafax.
Această misiune marchează încă un pas făcut de compania americană, care vizează dezvoltarea unor rachete capabile să decoleze, dar şi să aterizeze, reducând astfel considerabil costurile acestor misiuni spaţiale, informează Reuters. „Această misiune ar putea să schimbe complet felul în care abordăm problematica transportului în spaţiu”, a declarat Hans Koenigsman, vicepreşedintele companiei SpaceX, într-o conferinţă de presă organizată înainte de lansare.
Racheta Falcon 9, care are o lungime de 63 de metri, având la bordul ei capsula Dragon, a fost lansată de la baza aeriană Cape Canaveral marţi, la ora locală 16.10. Programată iniţial pentru luni, lansarea a fost amânată cu o zi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
CITEȘTE ȘI: Capsula Dragon, experiment SpaceX
După ce a plasat cu succes capsula Dragon pe orbită, primul etaj al rachetei purtătoare a efectuat o manevră de întoarcere, şi-a pornit motoarele care o ghidau în timpul coborârii spre Terra, şi-a desfăşurat eleroanele cu rol de stabilizare şi pilonii de aterizare şi a coborât pe o barjă aflată în Oceanul Atlantic, la o distanţă de aproximativ 380 de kilometri de oraşul Jacksonville din statul american Florida.
CITEȘTE ȘI: Capsula Dragon s-a întors din spațiu