Luni, Angela Merkel a fost întâmpinată în Dresda cu huiduieli din partea manifestanţilor apropiaţi mişcării islamofobe Patrioţi Europeni împotriva Islamizării Occidentului, precizează Reuters.
Cancelarul Merkel se afla în oraşul din estul Germaniei pentru a participa la celebrarea a 26 de ani de la reunificarea statului. Pregătiţi cu pancarte cu mesajul “Merkel trebuie să plece”, protestatarii i-au condamnat pe pe Merkel, pe şeful statului, Joachim Gauck, şi pe preşedintele Parlamentului, Norbert Lammert ca fiind trădători de popor.
Dresda este leagănul mișcării PEGIDA împotriva Islamului. Valul de imigranţi refugiaţi aici de teama sărăciei şi a războiului a acutizat aceste mişcări şi starea de conflict din oraşul german.
Într-o scurtă declarație, Merkel, care a crescut în Germania de Est, a cerut „respect reciproc”, în dezbaterea politică și a spus că a dorit ca toate părțile să lucreze împreună pentru a face față noilor probleme, indiferent de opiniile lor politice diferite.
Dresda este capitala landului Saxonia şi este unul dintre oraşele unde, în 1989, au avut loc proteste paşnice care au condus la căderea Zidului Berlinului.