6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta: Traian Băsescu. Asta s-a întâmplat

Victor Ponta: Traian Băsescu. Asta s-a întâmplat

În urmă cu cinci luni, alianţa cu PNL era imposibilă. Victor Ponta explică acum motivul pentru care ea a devenit nu doar posibilă, ci obligatorie. Întrebat când se va parafa noua alianţă, Ponta a răspuns: „Foarte repede. Dacă se va întâmpla”.

Liderul PSD, Victor Ponta, explică, într-un interviu pentru România Liberă, motivele pentru care s-a aruncat în braţele lui Crin Antonescu: Traian Băsescu, furtul de la Legea pensiilor şi recunoaşterea UNPR ca grup parlamentar.

Ponta vorbeşte şi despre mecanismul după care viitoarea construcţie politică îşi va stabili candidaţii la alegerile locale: cel mai bine cotat în sondaje, indiferent din ce partid provine, are prioritate.
Valabil şi pentru Bucureşti, unde cele două partide vor avea un candidat comun, posibil Sorin Oprescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, crede că alianţa încă în faşă cu PNL-PC are şanse să reziste şi după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Liderul social-democrat se consideră pregătit pentru preluarea postului de prim-ministru şi spune că nu va repeta greşelile lui Adrian Năstase. Totodată, Ponta spune şi că simbolul Che Guevara, folosit la toate manifestările Organizaţiei de Tineret a PSD, pe care a condus-o, este de domeniul trecutului.

August 2010: „PSD a decis să meargă singur în alegeri. Crin vrea alianţă cu PSD pentru că PNL este un partid mic, care nu poate să ajungă singur la guvernare”. Ce s-a întâmplat între timp? Cine v-a determinat să vă schimbaţi poziţia?
V.P.: Traian Băsescu. Asta s-a întâmplat. Niciodată n-aş fi crezut, nici eu, nici un om care are o educaţie democratică, că după căderea lui Ceauşescu se vor întâmpla lucrurile care s-au întâmplat în toamna anului trecut. Adică: furtul de la Legea pensiilor, susţinut de Traian Băsescu şi astăzi, legiferarea şi chiar recompensarea trădării. Mai e un lucru pe care nu vreau să-l ascund. S-a stabilit un anumit fel de relaţie personală între mine şi Crin Antonescu, care nu exista atunci, în august. Ne-am simpatizat întotdeauna, am fost rebelii propriilor partide mulţi ani, dar atât.

Aţi ajuns la o înţelegere cu PNL privind listele comune? Mergeţi la paritate?
V.P.:
Am stabilit că vom avea un candidat comun, atât la preşedinţia ţării, cât şi pentru postul de premier, urmând să facem un Guvern comun. Şi am mai stabilit că mergem în alegerile generale şi în cele locale, cel puţin la nivel de judeţ, cu liste şi candidaţi comuni. Restul e mai puţin important sau cel puţin nu ţine neapărat de voinţa noastră politică, pentru că nu o să spunem, într-un judeţ în care un pesedist este dorit şi are foarte mari şanse să fie votat: „Nu, avem candidat PNL, că aşa am stabilit noi de la centru”. Dacă la preşedinţie îl punem pe cel care este cel mai dorit de oameni, stă cel mai bine în sondaje, la fel o să facem la toate celelalte.

Cei din teritoriu vor fi de acord?
V.P.:
Da. Cred că da. Deocamdată n-am întâlnit pe nimeni în PSD care să nu fie de acord, dar probabil că vor mai fi unii, aşa cum s-a întâmplat şi în PNL. Cine va fi candidat, ce funcţie vor avea unul şi altul, este absolut secundar când vorbeşti de obiective.

Vor accepta domnii Iliescu şi Năstase, va accepta teritoriul candidatul PNL la prezidenţiale?
V.P.:
Da. Domnii Iliescu şi Năstase mă susţin în acest proiect. Am discutat foarte clar lucrul ăsta. Trebuie să existe un echilibru între cele două partide. Preşedintele va fi cel mai bine cotat în sondaje, iar premierul e dat de celălalt partid. Tot aşa cum am stabilit că şefia celor două Camere ale Parlamentului se împarte în mod echitabil.

Dar dacă în sondaje va sta cel mai bine candidatul PSD la prezidenţiale, veţi ceda funcţia de premier PNL? Vă amintesc o altă declaraţie a dvs. în care spuneaţi că PSD nu va mai intra într-un Guvern în care nu are primul-ministru.
V.P.:
E opţiunea mea. Dar, dacă oamenii vor dori mai degrabă un social-democrat la preşedinţie, putem să lucrăm cu PNL. Acestea sunt nişte ipoteze pe care nu le cunoaştem încă. Eu vorbesc despre nişte principii şi principiile, dacă sunt foarte clare, după aceea, în funcţie de ce-şi doresc oamenii, este foarte simplu să le aplicăm. Nu cred că trebuie să facem vreo alianţă pornind de la ce funcţie o să aibă Ponta sau ce funcţie o să aibă Antonescu.

Despre principii vorbeam şi eu. Cum va ceda PSD, un partid mare şi organizat în teritoriu, în faţa unui partid mult mai mic?
V.P.:
PSD este partidul care a câştigat alegerile şi-n 2004 şi-n 2008, dar care, iată, de atunci este tot în opoziţie. Dacă ne împiedicăm de orgolii şi nu lăsăm raţiunea să ne conducă… Am o mare mândrie în apartenenţa mea la PSD, dar asta nu-mi întunecă raţiunea.

Când se va parafa noua alianţă?
V.P.:
Foarte repede. Dacă se va întâmpla. Sau ca să fiu şi mai direct şi mai clar: noi, PSD-ul, vom lua o decizie foarte curând. De asta mă văd cu toţi liderii judeţeni, d-aia avem structurile noastre, care vor fi convocate să dea un vot dacă facem sau dacă nu facem această alianţă. Eu, personal, voi propune să o facem, dar nu decid singur.

Vorbiţi totuşi de 2019, un termen îndelungat. Uitându-ne la istoria alianţelor din România postdecembristă, observăm că toate s-au destrămat în momentul în care n-au mai avut un adversar comun.
V.P.:
Eu am altă analiză istorică asupra alianţelor din România. Toate s-au destrămat din cauza domnului Traian Băsescu. Şi CDR şi Alianţa D.A. şi Parteneriatul pentru România dintre PDL şi PSD. Toate trei au avut un germene care a distrus aceste alianţe. Aşa încât, şi în glumă şi în serios, când mă întreabă cineva de ce o să ţină această alianţă, răspund „pentru că nu e Traian Băsescu în ea”.

La ce nu e dispus PSD să renunţe din programul politic?
V.P.:
Nu trebuie să cedăm la ceva, aşa cum nici liberalii nu trebuie să cedeze la ceva. Nu o să facem vreodată ceva împotriva electoratului PSD, care e un electorat de un anumit tip şi care aşteaptă un anumit tip de măsuri.

Îi simţiţi lipsa domnului Hrebenciuc la negocierile cu PNL? Este pentru prima oară când nu participă activ la negocieri de o asemenea anvergură.
V.P.:
Nu. Nu-i simt lipsa. Domnul Hrebenciuc este foarte activ. Este preşedintele unei organizaţii extrem de importante pentru noi, la Bacău, şi este un om a cărui experienţă mi-e foarte utilă. Am învăţat enorm de mult de la toţi pesediştii.

Şi de la domnul Hrebenciuc, ce-aţi învăţat?
V.P.:
De la domnul Hrebenciuc am învăţat că orice negociere se poate purta atâta timp cât nu afectezi interesul partidului.

Vă doriţi postul de premier. Ce vă califică pentru el? Aţi fi mai bun decât Adrian Năstase?
V.P.:
În mod sigur îmi doresc lucrul ăsta. Indiferent dacă-l urăşti sau nu-l urăşti pe Adrian Năstase şi indiferent dacă-i vezi sau nu-i vezi defectele, categoric este etalonul de prim-ministru din România. Dacă voi fi prim-ministru, aş vrea să readuc România pe şine. Şine normale înseamnă în mod clar Europa, dar înseamnă un echilibru social, creştere economică, democratizare şi îndepărtarea unor excese. Mie domnul Băsescu n-are ce dosar să-mi scoată, când domnia sa era la Anvers, eu eram la liceu. Am atât de puţin trecut în spate şi atât de mult viitor în faţă, încât sunt foarte relaxat. Expresia nu-mi aparţine, dar mi-a plăcut. Mi-a spus-o cineva, o persoană apropiată.

Nu credeţi că unificarea opoziţiei ar putea avantaja PDL pe viitor?
V.P.:
Cred că e foarte bine că lucrurile se clarifică. Şi o s-o spun direct: noi suntem cei buni, ei sunt cei răi. Au existat anul trecut, şi ne afectau foarte tare, se băgau aşa nişte şopârle, cum că s-ar putea PNL să se înţeleagă cu Băsescu sau s-ar putea PSD să se înţeleagă iarăşi cu Băsescu. Aşa că e bine că lucrurile se limpezesc. Apoi, povestea asta că PSD se aliază cu PNL şi PDL cu UNPR este ridicolă.

În privinţa UDMR, tatonaţi terenul?
V.P.:
Nu. UDMR îşi croieşte singur drumul politic. Am spus însă un singur lucru, pe care nu-l iau înapoi. Colaborarea şi cooperarea sunt excluse cu PDL şi cu Traian Băsescu. În rest, la putere, în opoziţie nu există nici un fel de altă formaţiune politică pe care s-o considerăm nefrecventabilă. Dar nici nu o să vedeţi, de la mine sau de la PSD, apeluri către UDMR pentru că nu e cazul.

Înainte de a candida la şefia PSD, spuneaţi: decât să conduci ceva ce nu poţi schimba, mai bine nu conduci. Ce-aţi schimbat la PSD de când îl conduceţi?
V.P.:
Schimbările nu se fac cu fanfare. Schimbările se fac mai uşor acceptând criticile că n-ai făcut destulă reformă. Cred că noul PSD cu care voi ajunge la guvernare va fi un PSD mult adaptat vremurilor. Şi ca mesaj, şi ca persoane care mă vor înconjura, şi ca învăţat lecţii ale trecutului.

Aţi mai vorbit cu domnul Mircea Geoană?
V.P.:
Nu.

Nu credeţi că relaţia pe care o construise cu Crin Antonescu v-ar fi folosit în negocierile de zilele acestea?
V.P.:
Dar am negociat foarte bine cu Crin Antonescu şi cu PNL.

La începutul acestei sesiuni parlamentare, PDL va încerca din nou schimbarea lui Geoană de la preşedinţia Senatului. Îl mai susţineţi?
V.P.:
Funcţia de preşedinte al Senatului a fost câştigată de PSD prin vot. Nu ne-a fost dată cadou, aşa că nici nu se pune problema să cedăm.

Zilele acestea vorbeaţi despre un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei, pe care opoziţia îl va depune în Parlament la începutul sesiunii. Ce modificări conţine?
V.P.:
Nu e terminat materialul. Trebuie să armonizăm solicitările noastre cu cele ale PNL. Sunt câteva puncte asupra cărora suntem de acord şi pe care vom merge. În primul rând, sancţionarea migraţiei politice şi în Parlament, aşa cum este în cazul aleşilor locali. În al doilea rând, un sistem bicameral, dar în care Senatul să fie mult mai specializat pe ce înseamnă reprezentarea regiunilor şi a puterilor locale, aşa cum se întâmplă la nivel european în toate statele cu Parlament bicameral, şi în al treilea rând, o elucidare a ceea ce înseamnă atribuţiile preşedintelui faţă de Guvern şi atribuţiile Executivului faţă de Parlament şi de justiţie.

Deci nu veţi ţine cont de rezultatele referendumului.
V.P.:
Acela n-a fost referendum. A fost o acţiune de campanie a domnului Băsescu şi primul care nu l-a băgat în seamnă a fost chiar el. Au trecut un an şi trei luni. Aţi văzut dumneavoastră vreo lege de reducere a numărului parlamentarilor sau vreun proiect de schimbare a Constituţiei ?

Un alt proiect vizează modificarea Legii alegerilor locale. Vă retrageţi semnăturile, aşa cum cere PNL?
V.P.:
Nu. V-o spun direct. Pentru PSD, nu există nici un sistem de vot dezavantajos. Noi avem o poziţie extrem de puţin pasională faţă de un tur sau două, majoritar, minoritar, redistribuire. Pentru noi prioritar este să limităm pe cât posibil cumpărarea de voturi, sistem pe care PDL l-a pus la punct şi să oprim fraudarea voturilor în diaspora. De exemplu, proiectul atât de drag domnului Baconschi, cu votul prin corespondenţă, este evident că n-are rost să mai participăm la alegeri. Este clar că în diaspora vor sosi scrisori exact cu numărul de voturi care să le ofere necesarul celor care organizează acest vot ca să câştige.

Nu e mai simplu să vă întăriţi organizaţiile din diaspora?
V.P.:
Am făcut lucrul ăsta. E foarte bine ca românii din diaspora să voteze, noi ne temem de faptul că, nu ştiu, vor vota, dau o cifră, 50.000 de români, şi vor sosi la MAE un milion de scrisori. Despre asta vorbim.

Este adevărat că vizita lui Marian Vanghelie la Washington a fost de fapt organizată de PSD Bucureşti, nu de Primăria Sectorului 5?
V.P.:
Habar n-am.

Îl veţi susţine pentru candidatura la Primăria Capitalei?
V.P.:
Voi susţine de la Satu-Mare până la Constanţa şi de la Botoşani până la Caraş-Severin acei candidaţi PSD care sunt doriţi de oameni. Pe nici un prieten de-al meu, dacă nu câştigă, nu-l voi pune să candideze şi pe nici un duşman de-al meu, dacă e dorit de oameni, nu-l voi scoate de pe listă.

Dacă se va parafa alianţa cu liberalii, pe ce principiu vă stabiliţi candidatul la Capitală?
V.P.:
Principiul va fi că ar trebui să susţinem un candidat comun, care să fie votat de bucureşteni.

Sorin Oprescu?
V.P.:
Nu ştiu, dar nici nu exclud această variantă. În nici un caz în 2012 banii Bucureştiului – că de fapt asta se doreşte – nu trebuie să ajungă la aceeaşi puşculiţă în care sunt banii României, adică la doamna Udrea. Orice fel de soluţie ca să împiedicăm acest lucru o vom susţine.

Aţi petrecut vacanţa de iarnă în Dubai la un hotel de cinci stele. Cum se împacă Che Guevara cu asta?
V.P.:
Asta cu Che Guevara a trecut demult. Dacă vă uitaţi în biroul meu, n-o să-l vedeţi pe Che Guevara, o să-l vedeţi pe Tony Blair sau pe Clinton. Mi-am petrecut vacanţa de Revelion cu Daciana, cu Irina şi cu Andrei, cei doi copii ai mei, şi cred că am făcut foarte, foarte bine. M-am întors din vacanţă mult, mult mai pozitiv şi mult mai normal. Şi sper de acum încolo să nu mă împiedice politica să-mi fac cât mai multe vacanţe cu ambii copii.

CV Victor Ponta (39 de ani)
Februarie 2010 – este ales preşedintele PSD

2006-2010 – vicepreşedinte al PSD

2008 – ales pentru a doua oară deputat de Gorj

2002-2004 – preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PSD
1998-2002 – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie

Este căsătorit cu Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, fiica fostului ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu. Ponta are doi copii, Andrei, din prima căsătorie şi Irina, din mariajul actual.

 

Dacă voi fi prim-ministru, aş vrea să readuc România pe şine. (…) Am atât de puţin trecut în spate şi atât de mult viitor în faţă, încât sunt foarte relaxat.”

 

Pe nici un prieten de-al meu, dacă nu câştigă, nu-l voi pune să candideze şi pe nici un duşman de-al meu, dacă e dorit de oameni, nu-l voi scoate de pe listă.”

Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...
Ultima oră
Pe aceeași temă