Mai deunazi, intorcandu-se de la sommet-ul european de la Bruxelles, presedintele Traian Basescu a lansat doua teze optimiste. Mai intai, el a afirmat ca Romania nu mai este o tara corupta, aducand ca dovada o constatare dintr-un raport comun al Bancii Mondiale si al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare in care se spune ca in perioada 2002-2004 firmele straine care investesc in tara noastra ar fi fost „jumulite” de functionari corupti mai putin decat in anii trecuti. De aici, domnul presedinte Basescu trage concluzia ca nivelul coruptiei ar fi scazut, sustinand ca de cand este el presedinte nu s-ar fi produs nici un caz de mare coruptie. Incurajat de aceste constatari si, probabil, de ceea ce a auzit din gura unor responsabili europeni, domnul presedinte s-a declarat convins ca nu mai este nici un obstacol in calea aderarii tarii noastre la UE la 1 ianuarie 2007. Haideti sa vedem cum stau lucrurile.
Mai intai, despre coruptie. Daca este coruptie in tara noastra, nu Romania este corupta. Actele de coruptie au drept autori functionari, demnitari si alte persoane care actioneaza in exercitarea unei functii publice. De aceea, se poate afirma doar ca administratia este corupta, sau ca in institutiile publice exista coruptie, sau ca intreaga clasa politica este corupta. In nici un caz nu se poate spune ca intregul popor sau ca tara intreaga este corupta. Si nimeni nu a spus vreodata asa ceva. Iar daca Romania nu a fost niciodata corupta, afirmatia cum ca nu mai este corupta este un nonsens. Sa ne referim si la coruptia careia ii cad „victima” investitorii straini. Oricat de nociv ar fi acest gen de coruptie si oricat de ridicat ar fi nivelul sau, nu acesta este definitoriu pentru gravitatea fenomenului de ansamblu al coruptiei din tara noastra. Definitorie este acea coruptie careia ii cad zilnic prada milioane de romani, adica coruptia care roade din veniturile populatiei, ale omului sarac. Daca o mare companie straina sau autohtona gaseste mai „rentabil” sa dea o spaga grasa pentru a obtine, cu incalcarea legii, un aviz de mediu, acest act de coruptie afecteaza pe termen mediu si lung dreptul la sanatate al romanilor, dar nu si punga lor. „Victima” actului de coruptie, adica investitorul, este de fapt un corupator activ si nu trebuie sa-i deplangem soarta. El isi va scoate paguba tot pe spatele romanilor. Daca o astfel de victima se mai si plange la Banca Mondiala, avem de-a face cu un caz de ipocrizie revoltatoare. Ce ne facem insa cu milioanele de victime autohtone care, din putinul pe care il castiga, trebuie sa dea spaga nu pentru a putea incalca legea, ci pentru a-si exercita unele din sfintele drepturi constitutionale, cum este dreptul la sanatate sau dreptul la munca. Nici nu s-a nascut bietul roman si trebuie sa dea spaga pentru ca mama lui sa poata naste intr-o maternitate. Aici, zilnic, mii de femei in durerile facerii se gandesc cum sa adune milioanele pe care trebuie sa le bage in buzunarul medicilor, moaselor, asistentelor si ale infirmierelor. De aici, din maternitate, pe tot parcursul vietii, pana intra in mormant, romanul trebuie sa dea spaga pentru a exercita dreptul la educatie, la un loc de munca, la o locuinta decenta, la servicii medicale, la medicamente compensate. Acesta este genul de coruptie care ii afecteaza viata romanului, si nu spaga data unor functionari corupti de un investitor strain care doreste sa reduca cheltuielile legate de protectia mediului sau sa ocoleasca legile concurentei. Din cauza acestui gen de coruptie nu trebuie sa aiba somn domnul presedinte Basescu si intregul guvern, pentru ca acest gen de coruptie este definitoriu pentru nivelul, scazut sau crescut, de civilizatie al unui popor. Este vorba de coruptia si frauda romanilor impotriva romanilor care anihileaza spiritul civic si de coeziune sociala si nationala. Acestea sunt responsabile de starea de descurajare, de delasare instalata in randul unor largi segmente ale populatiei si de neincredere in clasa politica, in institutiile statului.
Daca in 2005, la Parchet, la tribunale si la Curtea de Conturi nu a fost inregistrat nici un caz de mare coruptie este foarte grav, iar domnul presedinte nu trebuie sa traga concluzii pripite. El stie foarte bine ca indivizii corupti si cei care fura din banul public nu se autodenunta. Dimpotriva, ei au devenit tot mai abili, mai vicleni, pentru ca s-au specializat, inclusiv prin masterate in finante peste hotare, si sunt tot mai alunecosi cand se incearca prinderea lor. Si, pentru ca domnul presedinte a pornit de la un sondaj pentru a face o afirmatie generalizatoare, de ce nu comanda domnia sa un sondaj pentru a-i intreba pe romani daca dau spaga, cat dau spaga, cui dau spaga si de ce dau spaga? S-ar putea ca, dupa ce va cunoaste rezultatele unui asemenea sondaj, sa-si schimbe opinia despre coruptia din tara noastra si sa puna biciul pe institutiile platite pentru a combate acest flagel. Platite cu bani din taxe si impozite adunate chiar de la victimele coruptiei.
Acum, cateva cuvinte despre obiectivul aderarii la Uniunea Europeana. Sigur ca tara, institutiile statului au facut progrese in indeplinirea criteriilor si conditiilor stabilite prin tratatul de aderare. Dar mai sunt multe stegulete, rosii si galbene, ridicate. Si sa nu se uite ca deciziile necesare aderarii se iau si la Bruxelles, si la Strasbourg, dar mai ales in capitalele tarilor membre. Acolo, in fiecare capitala europeana se afla cate un buton ce trebuie apasat, iar lumina verde pentru Romania va aparea doar daca toate cele 25 de butoane au fost apasate, adica dupa ce parlamentele tuturor acestor state vor fi ratificat tratatul de aderare. Iar acolo, in capitalele europene, sunt inregistrate toate cugetarile presedintelui Romaniei si ale primului sau ministru privind pregatirile de aderare. Si daca controlorii aderarii vor constata ca la Bucuresti, cu un an inainte de data fatidica, seful statului da vacanta slujbasilor sai zicand ca pregatirile de aderare s-au incheiat, s-ar putea ca unii dintre ei sa fie neplacut impresionati si sa ne declare repetenti, adica sa ne amane pentru sesiune 2008. Asa ca nu este nici cazul, nici oportun ca presedintele nostru sa zica hop inainte de a sari. Este chiar imprudent.
