La un eveniment organizat de Ordinul Arhitecților din Romania, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu (PSD) a fost ironizat de un ONG-ist după ce a povestit că este interesat de un sistem de prevenire a cutremurelor prezentat de niste specialiști din Rusia și Israel, relatează Pro Tv.
Specialiștii nu cred că există în acest moment un astfel de sistem de avertizare.
Matei Sumbașacu, specialist constructor în regiuni seismice: "20-30 de secunde ai. 2-3-4 ore este imposibil. Nu zic eu nimic, zice USGS, o autoritate mondială in seisimica. E la secțiunea mituri pentru copii".
Sistemul de avertizare gratiut, pus la dispoziție în acest moment de Institutul de Fizica a Pământului emite alerta cu 30 de secunde înainte de producerea seimului. Chiar și așa, autoritățile nu îl folosesc. Nicio regie de distribuție a gazului, a energiei electrice sau termice nu a cerut sa se conecteze la acesta.
Mai mult, în București nu au fost stabilite nici măcar așa-numitele zone sigure în care se pot refugia sinistrații, așa cum există în alte state cu risc seismic.