7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialVice-prim ministrul rus, pe noua lista neagră a UE. Rogozin spune că...

Vice-prim ministrul rus, pe noua lista neagră a UE. Rogozin spune că pentru Crimeea, merită

Oficiali ruşi influenţi, inclusiv vicepremierul Dmitri Rogozin, dar şi oficiali politici şi militari se află pe lista extinsă cu oficiali sancţionaţi de către Uniunea Europeană, relatează AFP, conform Mediafax. Numele celor 12 noi oficiali au fost incluse pe o listă UE pe care AFP a procurat-o şi care urmează să fie publicată vineri după-amiaza în Jurnalul Oficial al UE.

În afară de Rogozin, deja sancţionat de Statele Unite începând de luni, pe listă se află numele preşedinţilor Consiliului Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) Valentina Matvienko şi Dumei de Stat (camera inferioară) Serghei Narîşkin, dar şi al unei deputate, Elena Mizulina, iniţiatoarea unor proiecte vizând să permită unor regiuni din alte state să se alăture Federaţiei Ruse.

UE a vizat totodată consilieri ai preşedintelui Vladimir Putin, ca Vladislav Surkov, dar nu şi pe Serghei Ivanov, şeful Administraţiei Prezidenţiale şi fost ministru al Apărării.

„Toate aceste sancţiuni nu fac nici cât un grăunte de nisip din Crimeea, care s-a întors la Rusia”, a reacţionat Rogozin, într-un mesaj postat pe contul de Twitter.

Între alţi oficiali vizaţi se află militari ca Aleksandr Nosatov şi Valeri Kulikov, ambii adjuncţi ai comandantului Flotei ruse la Marea Neagră, şi generalul Igor Turceniuk, comandantul forţelor ruse în Crimeea.

Jurnalistul Dmitri Kiselev, animatorul unei emisiuni difuzate de primul canal al televiziunii publice ruse şi care este cunoscut pentru diatribele sale antiamericane sau împotriva homosexualilor, se află şi el pe listă.

Pe listă sunt înscrise şi numele a doi oficiali originari din Crimeea, şi anume al lui Mihail Malişev, preşedintele Comisiei Electorale din Crimeea, şi al lui Valeri Medvedev, preşedintele Comisiei Electorale de la Sevastopol.

Lista UE cuprinde de-acum 33 de nume ale unor oficiali ruşi sau ucraineni proruşi vizaţi de restricţii de călătorie şi blocarea averilor în UE.

Lista „este destul de apropiată de cea a Statelor Unite”, care vizează 31 de persoane, a declarat preşedintele François Hollande. „Ea vizează oficiali implicaţi în falsa consultare” privind alipirea Crimeei, organizată weekendul trecut, a adăugat preşedintele francez.

Cele mai citite

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă