3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialViaţa unui sfânt: Alexandru Todea

Viaţa unui sfânt: Alexandru Todea

Alexandru Todea este înmormântat la Blaj, alături de marele episcop unit Ioan Inocenţiu Micu-Klein.

Vasile Conţiu a publicat un studiu dedicat cardinalului Alexandru Todea. Textul oferă publicului mai puţin avizat surprize legate de viaţa şi activitatea plină de dăruire pentru credinţă, dar şi pentru ţară, a lui Alexandru Todea, autorul înălţând, în memoria lui, un adevărat altar imginativ.

Născut la Teleac în judeţul Mureş, la 5 iunie 1912, într-o familie de ţărani cu 16 copii, Alexandru Todea a ales vocaţia preoţească. După terminarea gimnaziului şi apoi a liceului din Blaj, termină în 1933 şi Academia de Teologie din acelaşi oraş, de unde este trimis la Roma la celebrul colegiu ,,De Propaganda Fide”, unde în 1940 susţine şi doctoratul, iar din 25 martie 1939 este consacrat ­preot.

La Blaj ocupă apoi funcţia de secretar mitropolitan, dar predă şi religia, latina, italiana şi publică şi primele lucrări precum „Rugăciunea tineretului” (1945). I se încredinţează protecţia ­credincioşilor din parohia unită Reghin şi funcţia de protopop districtual, în zona unde a activat anterior Petru Maior.

Instaurarea comunismului în ţara noastră îl găseşte pe Alexandru Todea pe baricadele împotriva acestei doctrine toxice, ca un neînfricat luptător pentru credinţă, ceea ce i-a adus calvarul închisorilor de exterminare: Râmnicu Sărat, Gherla, Sighetul Marmaţiei. În prealabil, a devenit ,,fugar” adăpostit din familie în familie până ce, văzând teroarea suferită de cei care l-au ajutat, s-a predat singur. A fost sprijinit apoi de Nunţiatura Sfântului Scaun din Bucureşti, legătură întreţinută prin doamna Valeria Moldovan. Lui Alexandru Todea, Papa Pius al XII-lea i-a conferit rangul de episcop, auxiliar în Arhiepis­copia de Alba Iulia şi Făgăraş, fiind consacrat, în mare taină, la 19 noiembrie 1950, la capela catedralei ”Sfântul Iosif” din Bucureşti, după o călătorie incognito, plină de primejdii.

În cele din urmă, este dus la anchetă în Bucureşti, apoi după un simulacru de proces, este condamnat la muncă silnică pe viaţă şi dus la Sighetu Marma­ţiei, închisoare unde a fost exterminată floarea intelectualităţii româneşti şi luptători pentru Unirea din 1918, între ei Iuliu Maniu, apoi, Alexandru Todea a fost dus la Râmnicu Sărat, alt centru de exterminare, fiind adus în lanţuri. Alexandru Todea a fost pus în libertate, sub supravegherea Securităţii, în 1964. În cladestinitate, el a fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma şi arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş

Consacrarea în rangul de cardinal a avut loc în 1991, la eveniment luând parte şi 120 de enoriaşi pelerini din Romînia, în frunte cu episcopii români. Iar în 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Un Om între oameni, cu credinţa în Dumnezeu, un Om la auzul numelui căruia se cuvine să ne plecăm furntea cu veneraţie, indiferent de ritul căreia îi aparţinem.

Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...
Ultima oră
Pe aceeași temă