Scriitor, ganditor, Vasile Andru are o aspiratie secreta: aceea de-a fi medic de suflete. Alaturi de romanele care l-au facut cunoscut, Noaptea imparatului, Turnul, Pasarile, el a mai produs o serie de lucrari pe care le numeste de „optimizare umana” tocmai ca oamenii, citindu-le, sa devina mai buni, sa se aseze mai bine in viata, sa scape de multe din traumele care-i macina.
Viata si semn este o asemenea carte, desi mai corect ar fi s-o socotim jurnal sapietial. A aparut prima data in 1989, intr-un an imposibil, iar faptul ca, asa cum marturiseste autorul, cenzura nu i-a scos mai nimic din manuscris dovedeste ca intr-adevar lucrarea avea un destin, sortita sa apara dincolo de orice obstacole.
Vasile Andru nu se sfieste sa afirme ca in perioada ceausista Romania era impanzita de o serie de cercuri cu caracter sapiential, in care oamenii cu preocupari spirituale inrudite se intalneau, discutau, practicau, cu alte cuvinte, un fel de subversiune oculta, compensand astfel raritatea actelor de revolta vizibila.
Autorul ne mai informeaza ca dedica lucrarea unor personalitati ca Raisa Gorbaciov si nu mai putin lui Ioan Paul al Doilea. Amandoi au primit cartea in 1989. Faptul ca in acea perioada autorul s-a aflat la Vatican e cunoscut, dar faptul ca sotii Gorbaciov au fost tot atunci in Romania e inexact. Gorbaciov s-a intalnit cu Ceausescu in 1987, atunci cand a vizitat Bucurestiul si ne-a dat tuturor putina speranta. Dar nu asta conteaza.
Inmanata sau nu unor stralucite personalitati, Viata si semn este o carte care ne spune mult chiar si dupa aproape 20 de ani. Ironizat, numit in zeflemea guru, Vasile Andru, in ciuda eforturilor sale de a-i solidariza pe oameni si a le da nitica intelepciune din putinul pe care el il detine, ramane in primul rand un ganditor solitar, de buna calitate, aplecat spre partea nevazuta a lumii, pe care o contempla cu emotie si sinceritate. Sunt numeroase pagini in volum care ne cuceresc, iar felul in care el stie sa imbine reflectia cu notatia de jurnal este remarcabil.
Vasile Andru a progresat de-a lungul timpului. Pentru el cunoasterea nu a reprezentat niciodata ceva static, incremenit.
Spre deosebire de Cioran, care a spus odata cu umor „tot ceea ce stiu la 60 de ani stiam si la 20, 40 de ani pentru o lunga, inutila verificare”, nu este valabil in cazul scriitorului bucovinean. Vasile Andru aduna, strange, acumuleaza.
Crede ca se va intalni cu miracolul, iar acesta, intr-o forma indescriptibila si imprescriptibila, ii va aduce visata eliberare.
Apropiat al preotului Ion Buga, a invatat ortodoxie de la acesta si sufletul lui fascinat de Extremul Orient a suferit corectii importante dupa calatoriile facute la Athos.
La 64 de ani, el inca se considera foarte tanar si e convins ca viata mai are sa-l invete multe. Insusi felul in care isi gospodareste fiecare carte si mai ales fiecare rand critic despre opera sa este dovada increderii in lungimea propriei vieti.
Viata si semn a aparut in a doua sa editie la Editura Herald.
