5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialVEZI cum arată tratatul ACTA: Documentul integral

VEZI cum arată tratatul ACTA: Documentul integral

După aproape o săptămână de la semnarea tratatului anti-piraterie ACTA, Ministerul Economiei a publicat, miercuri seara, documentul integral al acestui tratat care poate fi descărcat de aici.

22 de state membre UE au semnat joia trecută la Tokyo Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA). Printre cele 22 de state semnatare se află şi România, a cărei reprezentanţi au luat această decizie fără o dezbatere publică.

Semnarea tratatului a creat ecouri puternice la nivel mondial în spaţiul virtual. Cu toate că, potrivit Parlamentului European, scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme, internauţii se tem că temuta lege ar putea permite cenzura în spaţiul online. 

Gruparea de hackeri Anonymous le-a transmis vineri un mesaj de avertizare românilor în care specificau că tratatul ACTA va limita libertatea de exprimare şi va fi primul pas către dictatura pe Internet.

„Ar trebui să ştiţi că dincolo de jocuri video, filme şi divertisment în general, există lucruri importante care îi aduc pe oameni împreună: comunicarea. Dreptul de a furniza şi primi informaţie este luat odată ce ACTA  a fost semnat. Trebuie să realizaţi că acesta este primul pas către o dictatură care va limita libertatea de exprimare, drepturile noastre şi, în cele din urmă, dreptul de a trăi pe această planetă. Dar să nu vă temeţi deoarece Anonymous este de partea voastră”, se arată în mesajul transmis pe YouTube.

Semnarea acordului a dus şi la reacţii din partea Opoziţiei. Preşedintele PSD Victor Ponta a scris vineri seară pe contul său de Facebook că USL va suspenda aplicarea acordul anti-piraterie ACTA dacă va ajunge la guvernare şi dezaprobă forma actuală a acestuia, semnată de guvern în absenţa unei dezbateri publice.

Din fericire, simpla semnarea a acordului nu înseamnă şi punerea sa în practică. Potrivit regulilor de procedură, şi PE trebuie să-şi dea avizul pe această temă. Astfel, după semnarea de către UE şi statele membre, Parlamentul European va fi notificat în mod oficial pentru a iniţia procedura consimţământului. De asemenea, ar putea avea loc, potrivit CE, o audiere publică, iar votul va avea loc cel mai probabil la sfârşitul verii anului 2012.

 

Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Un înalt oficial NATO cere liderilor să se pregătească pentru un scenariu de război

Un oficial NATO de rang înalt a subliniat, luni, importanța pregătirii companiilor pentru un posibil scenariu de război, cerându-le să își adapteze liniile de...

Drăgușin prinde aripi! Fundașul român, încrezător după victoria impresionantă a lui Tottenham cu Manchester City

Radu Drăgușin, fundașul de 22 de ani al lui Tottenham, a declarat că meciul împotriva campioanei Manchester City a fost cel mai bun joc...
Ultima oră
Pe aceeași temă