3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialVeste bună: s-a inventat software-ul anti-pedofili

Veste bună: s-a inventat software-ul anti-pedofili

De acum, părinţii pot sta liniştiţi: copiii lor vor fi în siguranţă când vorbesc pe Internet cu persoane necunoscute. Oamenii de ştiinţă britanici au creat un software care le poate spune tinerilor dacă vorbesc online cu cineva de vârsta lor sau cu un adult care se dă drept copil, potrivit ziarului The Independent.

Studiile în rândul elevilor de gimnaziu au arătat că programul este extrem de eficient în dezvăluirea vârstelor reale ale utilizatorilor de internet. Software-ul, creat şi dezvoltat de Universitatea Lancaster, poate afla sexul şi vârsta unei persoane folosind tehnici de analiză a limbajului, prin detectarea cuvintelor care de obicei sunt folosite de oamenii dintr-un anumit grup de vârstă. Experţii în IT cred că acest program este un progres semnificativ în prinderea pedofililor.

În prima etapă a proiectului, 350 de tineri de la Şcoala Regina Elisabeta din Kirkby Lonsdale, Cumbria, au luat parte la un experiment în care au fost rugaţi să aproximeze vârsta persoanelor cu care vorbeau pe internet şi dacă aceştia erau adulţi care pretindeau a fi copii. Doar 18 procente au ghicit corect.

Patru din cinci copii au crezut că vorbesc cu un adolescent când, de fapt, persoana era mătura. Elevii, chiar şi cei mai mari, de 17 ani, nu au reuşit să identifice impostorii. Totuşi, fetele au aproximat mai bine vârstele, cu o rată de succes de 22 de procente, spre deosebire de băieţi, cu numai 16%.

În momentul în care software-ul anti-pedofilie a fost instalat pe computerele lor, acesta a funcţionat corect, identificând dacă utilizatorul de pe chat era copil sau adult în 47 de cazuri din 50, inclusiv când o persoană matură minţea că este copil.

„Pedofilii pretind adesea în spaţiul online că sunt copii, iar cercetările noastre au arătat că tinerii nu îşi dau seama cu uşurinţă dacă persoana de pe chat este de vârsta lor sau nu”, a spus Awais Rashid, profesor la departamentul informatic al Universităţii Lancaster.

„Sperăm să dezvoltăm un sistem automat care să identifice limbajul particular fiecărui grup de vârstă. Aceste modele lingvistice ne pot ajuta să demascăm adulţii care încearcă să ‘agaţe’copii online. Programul evaluează o gamă variată de aspecte, de exemplu, structura propoziţiei, vocabularul folosit, dar şi lucruri care indică frauda”, a spus Rashid.

El a adăugat că elevii adolescenţi folosesc stategii simpliste pentru a determina vârsta oamenilor cunoscuţi online, iar de cele mai multe ori, îi cred pe cuvânt, fără a mai fi deloc precauţi. Acest lucru a subliniat nevoia urgentă de ‘un fel de siguranţă virtuală”.

Cercetătorii sunt de părere că software-ul ar putea chiar să aleagă elementele distinctive folosite de pedofili, lucru care ar ajuta poliţia să îi identifice atunci când aceştia îşi caută noi victime pe Internet.

Poliţia a monitorizat impactul versiunii pilot şi speră că programul va scurta procesul de examinare a arhivelor de chat şi a altor materiale online, în scopul găsirii comportamentului suspect, acţiuni care necesită foarte mult timp.

Alison Wilkinson, de la Şcoala Regina Elisabeta, a spus: „Suntem îngrijoraţi cu privire la pericolele pe care elevii noştri le au de înfruntat atunci când sunt online şi de aceea am primit cu bucurie oportunitatea de a susţine acest proiect, în acelaşi timp atrăgându-le atenţia elevilor despre riscurile la care se expun. A fost înfiorător să vedem cum se lasă păcăliţi de adulţi travestiţi în adolescenţi”.

Software-ul este dezvoltat că parte a unui proiect finanţat de Consiliul de cercetare economică şi socială şi de Consiliul de cercetare în inginerie, iar o prima versiune a acestui program va fi disponibilă pe piaţă vara viitoare.

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă