Un bărbat păşeşte agale printre maşinile oprite la semafor în intersecţia de la Plaza Romania, în cartierul bucureştean Militari. Tricoul cu dungi colorate, pantalonii albi şi şapca de o nuanţă apropiată nu-i trădează ocupaţia sau intenţiile. Se apropie de o maşină cu geamul coborât, ţinând ceva în braţe. Scutecele alb-roz nu lasă loc de dubiu. Nu e ceva, e cineva: un bebeluş care se agaţă blând de hainele bărbatului cerşetor. Un poliţist rutier traversează intersecţia. Nu-i dă nicio atenţie bărbatului.
Sun la Protecţia Copilului să reclam abuzul asupra celui mic şi, în 30 de minute, în interescţie sosesc o asistentă socială şi doi poliţişti în civil, cu o maşină fără însemnele poliţiei. Îl ridică pe bărbat, care nu opune rezistenţă, şi pleacă.
Aflu că a fost dus la Secţia 22 de Poliţie, de lângă Piaţa Moghioroş. Nici n-ajung bine acolo, că bărbatul este eliberat. E scos prin spate, pentru a mă evita.
Totul se întâmplă în condiţiile în care legea 272/2004, susţinând fără echivoc „interesul superior al copilului”, prevede în mod clar pedeapsa cu închisoarea între 2 şi 7 ani pentru adulţii care încurajează sau constrâng minorii să cerşească.
„Cum să pun mâna pe un cerşetor murdar?”
Conducerea secţiei nu vrea să dea declaraţii oficiale, dar doi poliţişti care discută pe scări sunt dornici să comenteze problema cerşetoriei. Unul e chiar şeful de zonă. „Avea vreun handicap fizic omul ăsta pe care l-ai văzut la Plaza? Pentru că dacă avea, nu putem să-i facem nimic, că nu are cum să muncească”, prezintă el un potenţial motiv al eliberării. Acelaşi personaj spune că ar fi mult mai bine pentru agenţii de circulaţie dacă cei care vând ziare prin intersecţie – pe care i-a asociat cu cerşetorii – ar purta plăcuţe de înmatriculare, ca maşinile. „Ar deveni participanţi la trafic şi ar putea să fie amendaţi aşa”.
„Problema cu cerşetorul minor este că în momentul în care tu îl iei din stradă şi-l pui într-un centru de plasament, el fuge înapoi. E ca un animal de la grădina zoologică. Cum prinde poarta puţin deschisă, a plecat”, intervine şi colegul, un agent înat, încărunţit înainte de vreme. Devine din ce în ce mai sincer în argumentaţie: „Când văd unul din ăsta trebuie să pun mâna pe el. El e murdar, de ce să-mi pun eu sănătatea în pericol? Am un prieten care tot aşa a vrut să-l prindă pe unu’ drogat şi s-a întepat în seringă. Acum stă cu frica de SIDA”.
Concluzia o trage tot şeful de zonă: „Până la urmă, în problema cerşetorilor, presa, poliţia şi protecţia copilului cară apă cu ciurul”.
Dincolo de filosofia de cartier a infanteristilor legii, politia se plânge, oficial, că nu poate contracara cerşetoria infantilă pentru că „deşi se iau măsuri contravenţionale sau penale, acestea nu produc niciun efect în realitate, pentru că parchetele dau soluţii de scoatere de sub urmărire penală, considerându-se că acest fenomen nu prezintă pericol social”.
Şi cum reacţionează poliţia la această problemă de sistem? Minte cu antet: „În cazul bărbatului care ţinea un copil în braţe la intersecţia străzilor Braşov cu Timişoara, la data de 04.06.2010, orele 14.00, la faţa locului s-au deplasat doi poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică din Secţia 22, care au constatat că acesta nu apela la mila publică”, declară, negru pe alb, Poliţia Capitalei.
Acest caz ar putea fi reînnodat, teoretic, daca bărbatul ar fi prins din nou la cerşit cu cel mic, îmi explică directorul general adjunct al Protecţiei Copilului din sectorul 6, Nicolae Gorunescu: „Există posibilitatea să obţinem o ordonanţă preşedinţială de la instanţă, prin care copilul să fie luat de la părinţii care-l abuzează, însă pentru asta trebuie mai întâi dovedită infracţiunea”. Ceea ce înseamnă că toţi poliţiştii ar trebui să înceapă să înregistreze cazurile evidente, cum ar fi cel de la Plaza România. Gorunescu continuă: „Avem nevoie apoi de o anchetă socială prin care să constatăm că acel copil nu este crescut în condiţii decente. După care mai trebuie să demonstrăm că am încercat să ajutăm familia respectivă, că le-am oferit o alernativă pe care ei au refuzat-o”.
Cerşetorii vor să fie lăsaţi în pace
În cazul „Plaza” însă, părinţii copilului refuză implicarea asistenţilor sociali. Pe tatăl cerşetor îl cheamă Laurenţiu şi are 27 de ani. Copilul pe care îl foloseşte la cerşit are numai doi ani. El şi soţia mai au un copil minor.
„Acasă” înseamnă pentru ei o baracă fără acte legale, improvizată, cu un acoperiş din smoală, înghesuită într-o curte minusculă. Stau la capătul unei străzi neasfaltate, aproape de Spitalul Fundeni, în sectorul 2. La o aruncătură de băţ sunt alte câteva cocioabe joase, făcute din diverse bucăţi de placaj şi „consolidate” cu bolovani.
Cu toate acestea, Laurenţiu şi soţia sa le-au transmis reprezentanţilor Protecţiei Copilului, pe un ton nu foarte prietenos, că nu au nevoie de niciun ajutor.
Însă legea 272/2004 dă dreptul autorităţilor să intervină „peste capul” părinţilor abuzivi. Iată două fragmente relevante: „copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială”; neglijarea copilului, de asemenea incriminată, constă în „omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi”.
În cazuri de neglijare, părinţii pot fi pedepsiţi cu decăderea din drepturi. Ceea ce nu se întâmplă mai deloc, spune Nicolae Gorunescu. „Soluţionarea cazurilor începe, practic, de la ancheta poliţiei”, concluzionează Gorunescu.
Poliţist trimis în judecată
Uneori însă, în loc să pună stavilă abuzurilor, poliţia le perpetuează, aşa cum o demonstrează cazul unui tânăr „parcangiu” din Piaţa Unirii.
Ce i s-a întâmplat ne povesteşte un reprezentant al ONG-ului „Salvaţi Copiii”: în toamna anului 2008, bărbatul în cauză, care îşi făcea veacul în faţa hotelului „Horoscop” şi câştiga măruntiş din plasarea locurilor de parcare, a fost încătuşat de trei-patru agenţi cu care intrase într-un conflict verbal; aceştia l-au suit apoi într-o dubă şi l-au „bătut profesionist”; ajunşi la Secţia 14, l-au închis într-o aşa-zisă anexă, de fapt un garaj din spatele clădirii; acolo a urmat altă bătaie.
„A trebuit să mă duc cu avocatul, să mă cert cu şeful secţiei ca să-i dea drumul. Avea toată faţa tumefiată”, îşi aminteşte ONG-istul, care a intervenit pentru cel agresat deoarece îl ştia de când era copil al străzii.
Cei de la „Salvaţi Copiii” l-au ajutat apoi să-şi facă un certificat medico-legal la IML şi l-au consiliat juridic. Pe baza certificatului, el a depus o plângere la Parchet împotriva unuia dintre poliţişi, pentru că era singurul pe care-l cunoştea după nume. Cazul a fost soluţionat, în 2009, cu neînceperea urmăririi penale.
„Numai frustraţii sunt agresivi”
„A fost singurul caz de acest agresiune din secţia asta. Pe acel poliţist îl suspicionam şi eu, acum nu mai lucrează aici”, îmi explică un poliţist din conducerea Secţiei 14, filmat cu camera ascunsă în urma acuzaţiilor de brutalitate aduse poliţiştilor din secţia respectivă.
Garantează că în prezent subordonaţii săi se comportă corect faţă de oamenii străzii. „Eu le-am zis mereu că gesturile agresive aparţin oamenilor frustraţi. De ce să-l baţi pe ăla sau pe ăla? Dă-i amendă, chit că-i inutil, că se prescrie după un an şi jumătate”.
Dar suspiciunile la adresa Secţiei 14 nu se opresc aici. Informaţiile vin si dinspre cerşetori. „E adevărat că sunt unii poliţişti care ne bat. Ştiu şi eu de ăla care a luat bătaie atunci. Vin şi ne târăsc prin boscheţi sau ne bagă prin spatele blocurilor şi ne bat”, spune Daniel Mirea, cerşetor şi parcangiu în zona Piaţa Unirii. Ca să scape de bătaie, trebuie să plătească. „Ne cere şpagă să-şi ia ţigări sau suc”, povesteşte Mirea.
Succesul unor ochi albaştri
Mirea are însă o problemă mai gravă decât contrele cu poliţia: el este un alt părinte care-şi exploatează prin cerşit copilul. Mă primeşte la el acasă, undeva prin Vitan, ca să-mi spună povestea lui şi a lui Antonio, băiatul său de patru ani, ai cărui ochi albaştri, vioi, înduplecă şoferii care opresc în intersecţia de la Unirii.
„Am fost un copil al străzii. Ştiu şi ce-i binele şi ce-i răul. Ştiu că e rău să-mi ţin copilul la cerşit, că-l maltratez, dar n-am nicio soluţie. N-am buletin, nu mă angajează nimeni. Am mai fost şi la puşcărie 4 luni, la începutul anului, pentru furat. Mi s-a întâmplat pentru că mă drogam cu heroină şi aveam nevoie de bani”, îşi justifică Mirea abuzul.
În zilele care au urmat, l-am văzut cerşind în continuare ba în parcarea de la Horoscop, ba pe lângă fânânile arteziene de pe bulevardul Unirii. Spune că vrea să-şi găsească de lucru, dar recunoaşte că de obicei stă pe stradă între 12 şi 20. Pentru el, mirajul banilor obţinuţi uşor este prea mare.
Din păcate, însă, nu există semnale că populaţia Bucureştiului ar avea de gând să închidă robinetul mărunţişului pentru cerşetori. În cadrul campaniei „Prinţ şi cerşetor”, derulată în perioada mai-septembrie 2008, poliţiştii bucureşteni au constatat că „deşi majoritatea cetăţenilor (între 47 şi 56 la sută) care au răspuns la sondajele efectuate cu acea ocazie s-au declarat conştienţi că cerşetorii, în special cei minori, sunt folosiţi , cei mai mulţi dintre respondenţi (64-72 la sută) au recunoscut că dau în continuare bani”.
Sondajul este folosit de Poliţie ca argument în favoarea ideii că descurajarea celor care dau bani cerşetorilor este principala metodă de combatere a fenomenului. Cât despre cifrele care indică aportul poliţiei la această bătălie, ele vorbesc de la sine: doar 26 de cerşetori minori au fost depistaţi anul trecut în Capitală.
- Conform datelor puse la dispoziţie de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în 2009 au fost constatate 121 de infracţiuni de cerşetorie şi au fost cercetate 117 persoane.
- În 2007, în urma mai multor campanii de presă, Poliţia Bucureşti a început urmărirea penală împotriva a 450 de cerşetori. Poliţiştii au aplicat peste 10.000 de sancţiuni contravenţionale celor care apelau la mila publică, unii dintre aceştia primind şi câteva sute de amenzi fiecare.
- Amenzile menţionate mai sus nu au fost niciodată plătite
