Unul dintre cei mai valoroşi ciclişti ai României, Vasile Selejan a reuşit să facă mare performanţă şi ca tehnician, dar şi ca şef al forului naţional de Ciclism şi Triatlon.
Energic, vesel şi plin de iniţiative, Vasile Selejan poate spune că a început marea performanţă la vârsta de 17 ani când a fost selecţionat în lotul naţional de ciclism al României. Timp de zece ani cât a pedalat sub culorile tricolore, Vasile Selejan şi-a trecut în palmares nenumărate titluri de campion naţional de fond, semifond şi ciclocros, şi o serie de rezultate notabile în tururile cicliste ale României, Greciei, Macedoniei şi Turciei. În Mica Buclă, cum este supranumit Turul Ciclist al României, a câştigat competiţia de trei ori cu echipa, iar la individual s-a clasat pe locul al doilea în 1974, pe al treilea, în 1968, şi a fost desemnat de trei ori cel mai bun căţărător. S-a remarcat de asemenea ca cel mai bun căţărător în turul Macedoniei şi al Turciei, iar cu echipa a câştigat de patru ori turul Turciei, o dată pe cel al Greciei şi tot o dată pe cel al Macedoniei. Ca antrenor al lotului naţional de juniori a câştigat primul titlu de campion balcanic, iar la seniori, în 1983, a condus reprezentativa României care a câştigat Turul Turciei, atât la echipe cât şi la individual, prin Mircea Romaşcanu. A ocupat locul al treilea cu Mircea Romaşcanu în „Cursa Pacii” din 1978 şi tot pe locul al treilea s-a clasat echipa naţională condusă de Selejan în Turul Bulgariei din 1982. Maestru al sportului şi decorat cu Medalia naţionala „Pentru Merit” clasa a lll-a, cunoscător a nu mai puţin de opt limb străine, Vasile Selejan a fost un bun ambasador al ciclismului românesc în lume, activând ani buni şi ca secretar general al Uniunii Balcanice de Ciclism.
Cum a ajuns Vasile Selejan la ciclism?
De la schi fond. La 14 ani m-am apucat de schi fond, în împrejurimile Clujului, pentru că, după cum probabil ştiţi, m-am născut la poalele Feleacului. Am participat şi la competiţii de schi şi chiar am cucerit un titlu de campion judeţean la această disciplină.
În general un succes rapid într-un domeniu te motivează să continui. Cum aţi trecut totuşi la ciclism?
Îmi plăcea întradevăr foarte mult schiul. De altfel, am spart lemne şi am făcut curat în curte la un vecin vreme destul de îndelungată pentru a strânge bani să îmi cumpăr schiuri. După încheierea sezonului de iarnă, însă, antrenorul meu de schi mi-a recomandat să-mi continui pregătirea fizică şi vara, pe bicicletă. Aşa că m-am dus la ciclism unde i-am bătut rapid pe toţi. A contat evidet condiţia mea fizică de la schi, iar în vara în care m-am apucat de ciclism am câştigat o etapă din aşa numita „Cupa Oraşelor”.
Ascensiunea a fost rapidă şi aţi devenit unul dintre cei mai valoroşi căţărători.
Secretul este că, pe lâgă faptul că eram destul de micuţ de statură (n.r. – 1,65 m) ceea ce constituia un avantaj, locuind la poalele Feleacului urcam dealul zilnic de cel puţin două ori pe zi. O dată mergeam la şcoală, dimineaţa, iar apoi, seara. mă duceam la antrenamente. Până la 17 ani am activat la CSM Cluj, după care m-au luat cei de la Dinamo. Nici nu apucasem să împlinesc 18 ani că m-am trezit cu un maior din Bucureşti care mi-a zis că am fost încorporat la clubul din Ştefan cel Mare. A fost o mare şansă a mea pentru că acolo erau cei mai buni ciclişti din ţară, iar sub îndrumarea lui Nicolae Voicu am crescut repede în valoare.
Vă număraţi printre puţinii foşti mari performeri care au reuşit atât ca antrenor cât şi ca manager sportiv.
Am avut întradevăr rezultate bune în toate domeniile pentru că am crescut în ciclism şi am parcurs practic toate etapele, de la sportiv, antrenor de club (n.r. – fost antrenor la CS Olimpia) şi de lot naţional, la director de club şi secretar general de federaţie.
Cum aţi înfiinţat primul club profesionist de ciclism?
În 1990 am ajuns să conduc o firmă care asigura service auto şi furniza piese de schimb pentru autoturisme. Cum compania mergea bine, am investit în înfiinţarea Clubului Sportiv Bilal şi a primei echipe private de ciclism din România. În doi ani, echipa Bilal a câştigat toate campionatele naţionale de seniori, iar marea satisfacţie am avut-o când am bătut Dinamo, întrerupându-i cei 15 ani de dominaţie în ciclismul românesc. După trei ani s-a ales însă praful de echipă pentru că patronul, prost sfătuit, n-a mai investit în sport. Atunci am demisionat din postul de director al firmei şi am plecat vice-preşedinte la Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti. În 1996 am dat concurs pentru postul de secretar general al Federaţiei de ciclism şi triatlon, l-am luat, şi de atunci n-am mai plecat de la Federaţie.
După o viaţă în ciclism sunteţi mulţumit din punct de vedere financiar?
Acum sunt secretar general şi câştig mai bine, dar dacă aş ieşi la pensie înainte de limita de vârstă (n.r. – Vasile Selejan este născut în 1948) aş avea mai puţin de 10 milioane de lei. Am noroc că mi-au lăsat părinţii câte ceva că altfel aş fi dus-o destul de greu. Pe vremea când am făcut eu sport, cea mai mare premiere în bani a fost de 10 milioane de lei, prin 1968, pentru că am câştigat mai multe etape din Turul României. Am mai primit şi cam 1000 de dolari după mai multe victorii în Turul Macedoniei, şi tot aşa. Bani puţini faţă de cât se câştigă azi. Am în schimb diplome şi trofee cât să-mi tapetez o cameră. Nu mă plâng însă, pentru că am avut şi am o viaţă foarte frumoasă.
Turul Ciclist al României a crescut mult în valoare de când sunteţi la conducerea Federaţiei.
Este întradevăr una dintre marile bucurii ale mele. De fapt cea mai mare realizare a fost includerea, în 2008, a Turului Ciclist al României în calendarul UCI (n.r. – Uniunea Internaţională de Ciclism). O dată cu intrarea în UCI, atraşi în principal de punctele puse în joc, dar şi de premiile mai mari, la startul Turului nostru s-au aliniat ciclişti din ce în ce mai valoroşi. Anul acesta va fi a 15-a ediţie a Turului pe care o organizez de când sunt segretar general.
Deşi n-aţi terminat o facultate de profil, cum reuşiţi să vorbiţi opt limbi străine?
Am terminat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, dar am avut de mic înclinaţie spre limbile străine. De pildă, am învăţat ungureşte deoarece pe strada unde am locuit jumătate din vecini erau unguri. Am fost însă singurul din familie care vorbesc maghiara. Apoi la liceul Emil Racoviţă din Cluj am studiat latina şi de aici mi-a fost uşor să prind limbile derivate, franceza, italiana, spaniola, portugheza. Engleza şi germana le vorbea toată lumea, iar limbile slave le-am învăţat din zbor. Am avut şi tupeu să mă lansez în conversaţii chiar dacă nu vorbeam corect.
Sunteţi nerăbdător să ieşiţi la pensie?
Mi-ar plăcea să ies la pensie şi să mă reapuc de antrenorat. Ca antrenor mi-a plăcut mai mult decât la conducerea Federaţiei. Mai am însă doi ani de aşteptat. Sper să mă retrag în 2013, după ce voi organiza cea de-a 50-a ediţie a Turului Ciclist al României.
Mini interviu
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Când am ales să fac sport. Doar aşa pot spune acum că sunt un om care a reuşit să obţină aproape tot ce şi-a dorit.
Care este cel mai mare regret?
Că n-am apucat să trec la profesionism. În comunism nu exista aşa ceva, chiar dacă de fapt asta era profesia noastră. Din păcate, din cauză că nu aveam statutul de ciclişti profesonişti nu am putut participa la competiţii mari, gen Turul Franţei.
O dorinţă încă nerealizată?
Federaţia pe care o conduc nu este la nivelul la care mi-aş dori. Când am preluat acest for eram convins că se află la un nivel de zece ori mai avansat decât era. Abia acum pot spune că federaţia este la nivelul la care mi-aş fi dorit să fie când am preluat-o.
De ce vă temeţi cel mai mult în viaţă?
N-ai de ce să te temi. Doar cel care nu realizează că te naşti, trăieşti şi mori, şi că în viaţă nimic nu-i întâmplător se poate teme de ceva .
Ce aţi lua pe o insulă pustie?
Tot ce mi-ar fi util pentru a-mi procura de mâncare ca să nu mor de foame.
Care este ultima carte pe care aţi citit-o?
Citesc foarte multă presă. În fiecare zi cumpăr cel puţin cinci ziare, indiferent că este vorba de jurnalele puterii sau ale opoziţiei. Merg pe varianta lui Nicolae Iorga care spunea „citeşte-i pe toţi şi trage singur concluziile”.
Cine v-a fost model în carieră?
Majoritatea oamenilor şi-i iau ca modele pe cei mai buni. Eu i-am admirat pe belgianul Eddi Merckx (n.r. – considerat cel mai valoros ciclist al tuturor timpurilor), şi pe francezul Jacques Anquetil (n.r. – de cinci ori câştigător al Turului Franţei), iar de la noi mi-au plăcut Constantin Dumitrescu, Gabriel Voiceanu sau Emil Rusu.
Cifre
Triplu câştigător – Al Turului României cu echipa naţională a României şi tot de trei ori desemnat cel mai bun căţărător în Mica Buclă.
10 ani – A fost component al echipei naţionale a României cu care a câştigat de patru ori Turul Turciei, o dată Turul Greciei şi tot o dată Turul Macedoniei
1990 – Anul în care a înfiinţat primul club profesionist de ciclism din ţară şi o dată cu acesta prima echipă profesionistă.
Locul 1 – În Turul Turciei este cel mai bun rezultat obţinut ca antrenor cu Mircea Romaşcanu şi echipa României.
10 milioane de lei – Cea mai mare recompensă în bani primită în cariera sportiv, în anul 1968.
