Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, si vicepresedintele Comisiei Europene pentru Justitie si Afaceri Interne, Franco Frattini, au asistat la punctul vamal Galati-Rutier la un exercitiu demonstrativ prezentat de politistii de frontiera galateni. Filmul actiunii a inceput in momentul in care trei teroristi din Republica Moldova, inarmati, au incercat sa forteze granita de est a Romaniei si s-a incheiat in momentul in care au fost opriti de politistii de frontiera galateni, dupa un schimb de focuri.
Demonstratia a durat cateva minute, iar oficialii au fost multumiti de rapiditatea cu care au actionat politistii de frontiera. „Am primit informatii detaliate si complete si sunt satisfacut de felul cum este organizata Politia de Frontiera. Felicitari pentru domnul ministru si pentru seful Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, indeosebi pentru planurile ambitioase pe care si le-au facut in ceea ce priveste recrutarea si angajarea agentilor. Obiectivul principal la frontiera este oprirea migratiei ilegale si a traficului ilegal de persoane”, a spus Franco Frattini. Demnitarul european a precizat ca este satisfacut de felul cum au fost cheltuiti banii europeni pentru securizarea frontierelor, dar ca autoritatile romanesti trebuie sa gaseasca noi cai, imbunatatite, pentru cheltuirea fondurilor ce vor veni in continuare pe programe PHARE. Ministrul Vasile Blaga s-a declarat multumit de „trendul pe care il are in general Politia de Frontiera, dar nu trebuie sa ne culcam pe o ureche”.