Încercând să țină pasul cu provocările lumii contemporane, în ceea ce privește comunicarea, Biserica Ortodoxă Română, pare că și-a găsit în domnul Vasile Bănescu omul potrivit să-i reprezinte mesajele către mass–media. Elegant, la propriu, dar și în exprimare, manierat până în cele mai mici detalii ale comunicării, noul purtător de cuvânt al BOR este mereu prezent când situația o impune.
Și pentru că în spațiul public există mereu subiecte ce se cer explicate, iată-ne, față în față, încercând să găsim răspunsuri la cele mai importante teme ale momentului. Dintre acestea nu puteau lipsi întrebări referitoare la comunicarea Bisericii în secolul al XXI-lea, relația acesteia cu politica, ora de religie, „Marșul pentru viață“, modificarea Constituției, dar și construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
George Grigoriu: Pentru început aș vrea să ne spuneți ce a însemnat pentru dumneavoastră asumarea responsabilității de a deveni purtător de cuvant al Patriarhiei Române.
Vasile Bănescu: Am primit, am resimțit și resimt constant această responsabilitate cu luciditatea celui care înțelege că o asemenea funcție de reprezentare a instituției Patriarhiei Române într-o societate atinsă și influențată progresiv de scepticism, dezabuzare și refractaritate la orice tip de autoritate, mai ales morală, este una care te expune la multe și variate asalturi. Majoritatea acestora emană dintr-o zonă mediatică în care ideile de Biserică, religiozitate asumată, mărturisire a credinței în spațiul public, fapt religios manifest, cler, religie, inclusiv ca materie școlară etc. sunt idei prost prizate și doar relativ înțelese în spațiile redacțiilor de presă dominate inevitabil de un spirit secularist, anticlerical și de mult indiferentism religios care are ca rezultat amar o ignoranță cultural-religioasă crasă. Absența unei culturi religioase este, de altfel, o trăsătură tristă a societății românești actuale, sedate cu doze enorme de derizoriu, politicianism, divertisment vulgar, impostură și bruiaj mediatic care transformă banalitatea cruntă într-un continuu breaking-news. Într-un asemenea cadru minimalist moral puseurile de antipatie față de o instituție precum Biserica nu sunt de neexplicat. De aceea, deși aproape copleșit inițial, nerefuzând niciun interviu, nicio solicitare, oricât mi-am propus să deschid și să susțin un dialog onest cu presa de incomod mi-ar fi fost. Aveam și am permanent de prezentat și de explicat foarte multora o față nevăzută sau nebăgată în seamă a instituției pe care am onoarea să o reprezint.
Cum ați simțit această perioadă de aproape un an și jumătate de când ați preluat comunicarea?
Această perioadă a avut pentru mine un dificil început pe parcursul căruia a trebuit să asimilez logica în cheia căreia o mare parte din presa românească abordează faptul religios și problematica variată a Bisericii, a vieții interne a acesteia. Există foarte mulți jurnaliști, dar și foarte mulți oameni obișnuiți care percep Biserica ca pe o instituție formată exclusiv din cler, din preoți și episcopi portretizați în general grăbit, nedrept de sumar și negativ.
Ideea că din Biserică facem parte cu toții, clerici (o minoritate) și mai ales laici, că Biserica este asemenea unui iceberg căruia îi vedem la o privire superficială doar vârful, este încă o idee bizară pentru cei mai mulți dintre cei care critică Biserica dintr-un reflex dobândit prin contagiune orală în diverse contexte pauperizate cultural, minate de anticlericalism aprioric sau exclusiv în urma unor experiențe nefericite ricoșate din întâlnirea cu unii clerici lipsiți ei înșiși de tact pastoral și de cultură (inclusiv a Duhului).
Din această perspectivă mi-a fost și îmi este încă destul de greu să transmit convingător o imagine profund realistă asupra Bisericii. Ultimul an și jumătate a fost pentru mine așadar un timp al efortului constant de adâncire a dialogului în care cred, un timp al cunoașterii reciproce cu reprezentanții presei centrale, un timp al bucuriei întâlnirii cu persoane deosebite din zona mass-media, un timp al construirii zilnice de punți ale încrederii reciproce.
Pentru luna martie sunt anunțate în întreaga țară „Marșurile pentru Viață“. Se vorbește chiar de cel mai mare miting organizat în România. Vă rog să ne spuneți care este rolul și contribuția Bisericii în organizarea acestor manifestări.
În ședința de lucru din data de 9 februarie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației „Studenți pentru viață“ de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a „Marșului pentru viață“, eveniment care va avea loc în după-amiaza zilei de 25 martie 2017, în ziua praznicului „Bunei Vestiri“. Anul acesta, „Marșul pentru viață“ se va desfășura în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul „Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!“. În București, „Marșul pentru viață“ se va desfășura pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului, începând cu ora 12.30, iar la finalul său va avea loc un concert de muzică ușoară. Rolul și contribuția Bisericii în organizarea acestei manifestări menite să sublinieze darul și cultura Vieții se regăsesc în primul rând la nivelul discursului ei public prin care se explicitează valoarea familiei și a maternității.
Iniţiativa „Coaliţiei pentru familie“ privind modificarea Constituției și definirea căsătoriei ca uniune între bărbat şi femeie pare să se fi „împotmolit“ în Parlament. Care este situația exactă în acest moment și cum vedeți finalitatea acestui demers?
Situația demersului „Coaliției pentru Familie“ este una momentan statică în contextul în care autoritățile politice nu au decis încă ferm organizarea referendumului solicitat de cei peste trei milioane de semnatari ai cererii de modificare a articolului 48 din Constituția României. Finalitatea acestui demers devenit necesar în condițiile periclitării familiei firești (formate din bărbat, femeie, copil/ copii) pusă în criză și în discuție prin promovarea progresiv agresivă a unor forme alternative de familie, inclusiv parteneriatul civil, este una menită să protejeze în primul rând interesul superior al copilului, care nu se poate dezvolta ideal decât în atmosfera de familie luminată și încălzită de valorile feminității/ maternității și ale masculinității/ paternității. Prin finalizarea acestui demers care dorește exclusiv ocrotirea familiei firești nu se lezează niciun drept real al vreunei comunități sau persoane, precum nici familia monoparentală sau cea lipsită de copii. Biserica va subscrie totdeauna la pledoaria pentru firescul care trebuie prezervat în toate registrele sociale, condiție necesară bunei funcționări și normalei respirații a organismului comunitar confruntat astăzi inclusiv cu o dramatică scădere a natalității, deci cu o severă și periculoasă îmbătrânire a societății.
În ultima perioadă au existat în spațiul public diferite opinii privind necesitatea implicării Bisericii în politică. Aș aminti în acest sens chiar o declarație a domnului George Becali care sugera înființarea unui partid politic având susținerea Bisericii. Cum comentați acest lucru?
Biserica nu se implică partizan în viața politică, misiunea ei centrală fiind emi-namente spirituală, dar ea este o instituție ai cărei membri trăiesc în polis, în cetate. Ea este o instituție divino-umană care nu întoarce niciodată spatele realității și care este preocupată de bunul mers al societății și mai ales de conservarea și în același timp de vivificarea moralei publice. În acest sens Bisericii (clerului și poporului) nu îi este indiferentă calitatea morală a celor care conduc instituțiile statului cu care Biserica are raporturi fi-rești și consistente în vederea derulării în societate a multor proiecte și activități cu profil social, cultural și filantropic. În acest sens Biserica poate recomanda tuturor celor implicați direct și indirect în viața politică promovarea și sprijinirea valorilor moralei creștine care articulează sau ar trebui să articuleze țesutul social al comunității. În legătură cu înființarea unui partid politic care să includă în vreun fel Biserica sau sprijinul ei concret, aceasta este și va rămâne o utopie.
În ultima perioadă, chiar în ultimii ani, unul dintre subiectele cele mai mediatizate este cel referitor la ora de religie și înlocuirea acesteia cu o oră de istoria religiilor. Care este răspunsul Patriarhiei despre acest subiect și care este situașia în alte țări?
Locul religiei în societăţile europene actuale este rechestionat. Se înmulţesc gânditorii de talie europeană care recunosc că ipoteza „declinului religiei“ și aceea a „ieşirii din religie“ sunt din ce în ce mai îndepărtate de realitate. Aşadar, religia reapare şi câştigă vizibilitate în spaţiul public, întrucât ea este expresia cea mai firească şi înaltă a spiritului omenesc. Religia este un autentic bun de civilizaţie şi de identitate, iar studiul ei în școală reprezintă garanția unei instrucții complete la care elevii au dreptul în mod integral.
Predarea religiei în școală trebuie să constituie un fapt de cunoaştere, întrucât religia creștină este și un vocabular esenţial al culturii europene, o dimensiune fundamentală a istoriei țării noastre și a continentului nostru. Este absolut firesc să te instruiești în primul rând cu privire la tradiția culturală și religioasă în care ai descins prin naștere, ulterior putând să te deschizi gnoseologic și spre alte tradiții culturale și religioase. Din această perspectivă a logicii elementare este firesc ca elevii să studieze în clasele primare și gimnaziale religia creștină, inclusiv în nuanțele ei confesionale, învățământul confesional fiind garantat de stat, urmând ca în perioada claselor de liceu să aibă acces în cadrul orei de Religie la noțiuni concrete de Istoria Religiilor, o materie de mare complexitate culturală.
Ideea fundamentală rămâne aceea a adecvării conținutului programelor școlare, inclusiv al celor de Religie, la vârsta și la gradul de înțelegere al elevilor, precum și aceea a predării Religiei în cheia culturală a istoriei creștinismului, a confesiunii din care face parte elevul. Predarea Religiei inclusiv în cheie interdisciplinară constituie un mare avantaj atât pentru elevi, cât și pentru profesorii care predau materii din zona cunoașterii umaniste. A evacua Religia din cadrul materiilor menite să-i configureze elevului o bogată cultură generală înseamnă a ignora rădăcinile literaturii, istoriei, muzicii și artelor în general. Dincolo de acest aspect, marile noțiuni de morală creștină explicate în cadrul orelor de Religie au rolul să contribuie la formarea caracterului și a mentalității tinerilor care sunt asaltați astăzi de numeroase pseudo-valori, false repere, materialism vulgar, pragmatism feroce, hedonism, laxism moral, precum și de cântecul de sirenă al ideologiei neo-marxiste a corectitudinii politice, o ideologie orientată implicit și explicit împotriva marii tradiții culturale europene și a valorilor fondatoare ale acesteia: creștinism, Biserică, familie, învățământ clasic, elite etc.
Ținând cont de toate acestea, a vorbi despre beneficiile orei de Religie în școală (una pe săptămână) coincide cu a vorbi despre beneficiile prezenței creștinismului în societate, contribuția acestuia la sănătatea organismului comunitar fiind una incontestabilă de-a lungul întregii sale istorii bimilenare.
Puteți citi partea a doua a interviului în următoarea ediție RL Weekend Plus din 31 martie 2017.
