2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialVama sub Lumini de Oscar: Mini și regizorul Tim Hahne, la VSLO

Vama sub Lumini de Oscar: Mini și regizorul Tim Hahne, la VSLO

Festivalului Internațional de Arte Vizuale „Vama sub Lumini de Oscar” (VSLO) a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Începută în 2010, povestea festivalului este "scrisă" an de an, la Vama Veche, de miile de imagini realizate de către pasionaţii de fotografie şi film. În prezent, "Vama sub lumini de Oscar" este cel mai mare festival de arte vizuale din România şi adună sute de pasionaţi atât din ţară, cât şi din străinătate. Iar Mini, marca britanica de sub umbrela BMW, care se identifică cu spiritul liber, extrovertit și plin de aventură, s-a alăturat evenimentului, ca partner de mobilitate. Vedetele cu patru roți ale evenimentului vor fi Mini Countryman, echipat cu un cort de acoperiş AutoHome, şi Mini Cabriolet.

”Avem în prim-plan două modele dedicate libertăţii de a conduce în toate formele ei – Mini Cabriolet este despre experienţa de a conduce decapotat, în timp ce Mini Countryman este dedicat aventurilor şi din afara drumurilor asfaltate. Este o mare onoare să putem fi alături de un festival care de-a lungul timpului a atras nume importante din domeniul artelor vizuale. Aici aş vrea să îl numesc pe Dan Beşliu, pionierul fotografiei de automobile din România şi unul dintre cei mai influenţi reprezentanţi ai genului”, explică Alexandru Şeremet, manager comunicare BMW Group România.

Tot în cadrul evenimentului, Mini România l-a invitat pe regizorul şi producătorul de film Tim Hahne. El și-a început cariera profesională în 1994, în special regizând, dar şi filmând, editând, scriind scenarii sau compunând muzică, inclusiv muzică de film. În 2001 a înfiinţat propria companie şi agenţie, Stereoscreen. De atunci a regizat trei lungmetraje şi o serie de reclame şi scurtmetraje care au fost recompensate cu multe premii internaţionale. Documentarul de lungmetraj "No limits" a fost ultimul proiect pentru marele ecran.

"No Limits" este un documentar dedicat legendarului pilot de curse Alessandro Zanardi, care a depăşit un handicap sever pentru a-şi continua cariera de sportiv pe circuit, dar şi ca atlet paralimpic. Filmul urmăreşte participarea sa în cursa de 24h de la Spa şi pregătirea pentru Campionatele Mondiale de Paracyclicng. În cadrul VSLO, documentarul "No Limits" va fi proiectat pe 21 august, urmat de o sesiune de Q&A cu Tim Hahne.

Proiecţia este într-o companie de filme importante: excepționalul thriller "The Hunt" (cu Mads Mikkelsen), tulburătorul "Amy" (despre viața cântăreței Amy Winehouse), capodopera lui Pedro Almodovar, "The skin I live in" (cu Antonio Banderas și Elena Anaya), cea mai recentă realizare a lui Gabriel Achim, "Ultima zi", deținătorul unui Palme D’Or – "I, Daniel Blake", docudrama câștigătoare la Sundance Film Festival – "20.000 Days on Earth" (Nick Cave), surprinzătorul "Snowden" al lui Oliver Stone și excepționalul documentar "The Salt of the Earth" al lui Wim Wenders, despre viața cunoscutului fotograf Sebastiao Salgado. De asemenea, în fiecare seară vor fi prezentate, în deschidere, scurtmetraje bine alese din ClujShorts, dar și documentare premiate, realizate de cursanții VSLO la secțiunea film în Vama Veche. Programul complet al Festivalului îl găsiți AICI.

Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Ciprian Ciucu: Eu aş fi organizat acest referendum în primăvară, decuplat de dezbaterile sterile, electorale

Referendumul local este util, pentru că presupune o discuţie despre creşterea coerenţei administrative, însă momentul organizării sale, simultan cu primul tur al scrutinului prezidenţial...
Ultima oră
Pe aceeași temă