4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialValkyrie, piatra de incercare a celebrului Tom Cruise

Valkyrie, piatra de incercare a celebrului Tom Cruise

» Dupa cateva filme amendate de critica, actorul Tom Cruise va reveni pe marile ecrane in pelicula Valkyrie, povestea reala a colonelului Claus von Stauffenberg, cel care in iulie ’44 a incercat sa-l asasineze pe Hitler.

» Carcotasii sustin ca pelicula, care a starnit reactii aprinse in Germania, este piatra de incercare a actorului american, care fie il va relansa, fie va marca declinul carierei lui.

» "Valkyrie" va avea premiera in America in preajma Craciunului, iar pe ecranele din Romania este anuntat pentru data de 30 ianuarie 2009.

"Valkyrie" spune povestea reala a colonelului german Claus von Stauffenberg, unul din liderii gruparii care a marcat istoria prin tentativa de asasinare a Führerului Adolf Hitler la 20 iulie 1944. Hitler a supravietuit exploziei provocate de bomba amplasata de Stauffenberg. Titlul filmului vine de la numele de cod al complotului asa-numite "Operatiuni Walkyrie". Operatiunea includea nu doar inlaturarea lui Hitler, ci si a intregului partid nazist pe un fundal asigurat de Germania celui de-al doilea razboi mondial.
Tom Cruise joaca rolul colonelului Claus von Stauffenberg si toata lumea a cazut de acord ca asemanarea este izbitoare. Regia este semnata de Bryan Singer, aclamatul regizor al peliculei "Usual Suspects", dar si al block-buster-urilor "X-Men" sau "Superman Returns".

Potrivit presei de peste Ocean, productia poate reprezenta revenirea spectaculoasa a lui Cruise, in varsta acum de 46 de ani, care nu a mai avut un proiect important de la "Misiunea imposibila III" din 2006, dar poate fi si esecul actorului. Totodata MGM spera ca eforturile si uriasele sume puse in joc sa fie recompensate prin incasarile preconizate sa apara inca din prima saptamana a premierei. Miza este cu atat mai mare cu cat in joc au fost aruncate sume impresionante, in jur de 90 de milioane de dolari pentru productie plus alte 60 de milioane pe care MGM le va cheltui pentru promovarea filmului.

"E clar ca nu este momentul lui de Oscar"
Pana una alta, parerile despre film au fost impartite, in timp ce criticii au apreciat filmul ca fiind "bunicel" si "pozitiv", spectatorii l-au sanctionat. Actorul german Bruno Ganz este insa optimist si spune ca filmele despre Hitler au in general succes. De altfel, filmul a avut cateva vizionari de proba pana in luna august a acestui an, iar reactiile audientei au fost "in proportie de 80 la suta pozitive". Cu toate acestea, primii spectatori care au vazut filmul s-au declarat dezamagiti. Nu doar ca "Valkyrie" nu convinge ca thriller, dar interpretarea lui Tom Cruise este uneori comica. Unul dintre acestia a povestit pentru rubrica de film a site-ului NBC:
"Una dintre scenele in care personajul lui Tom Cruise trebuie sa dea infamul «salut Heil Hitler» "este o scena tulburatoare, dar aproape ca te bufneste rasul. Personajul rezista, dar nu vei putea uita usor cand Tom Cruise spune «Heil Hitler». Este amuzant si socant in acelasi timp."

Un alt spectator s-a aratat iritat de scena in care Claus von  Stauffenberg isi schimba un ochi de sticla. "A fost dezgustator. Ca si cum ai privi pe cineva cand isi scoate lentilele de contact".
"Filmul nu este thriller in nici un caz", mai adauga un alt spectator pentru acelasi site. "E un film despre un grup de tipi albi imbracati in uniforme naziste. Cu atat mai rau. Iar Tom nu vorbeste cu accent german, cu toate ca la inceputul filmului au adaugat un voice-over care vorbeste germana. Dar e ca si cum i-ar fi spus «te completez eu din cand in cand». E clar ca nu este momentul lui de Oscar."

O pelicula controversata
De la inceputul filmarilor pelicula si-a schimbat de multe ori data premierei si in final la alegerea zilei de 26 decembrie a contribuit si nelipsita "concurenta", caci "Valkyrie" are de infruntat "adversarii de Craciun" reprezentati de "Yes Man" cu Jim Carrey, dar si "The Curious Case of Benjamin Button" cu Brad Pitt (unul dintre favoritii Oscarului de anul viitor).
Filmul a intampinat serioase opozitii din partea guvernului german, care s-a opus intentiei de a se filma la Berlin in celebra cladire Bendlerblock, locatia reala unde Claus von Stauffenberg si camarazii sai au complotat la asasinarea lui Hitler prin intentia de amplasarea de bombe in biroul acestuia. in cele din urma autoritatile au renuntat la proteste, permitand filmarile, dar aventurile nu s-au incheiat caci discutiile s-au aprins din nou, de data aceasta pe fundalul bine-cunoscutei apartenente scientologice a lui Cruise, care s-a lovit de proteste din partea rudelor lui Claus von Stauffenberg, un catolic convins.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă