Spectrul unor confruntari de maxima gravitate, aparut in ajunul evenimentelor de Odorheiu Secuiesc prevazute pentru 15 martie, a fost, pana la urma, indepartat. Corneliu Vadim Tudor si-a demobilizat trupele. Concomitent, reputatia de mediator a presedintelui a avut mult de castigat, dat fiind ca violentele ce amenintau viata tihnita a acestui orasel carpatin au putut fi prevenite.
In pofida aplanarii conflictului, raman la parerea ca din intregul episod contorsionat nu a avut de castigat decat politica „marca” Vadim. In perioada fazei sale de portavoce a conservatorilor crestini, numerosi politicieni aparent moderati incurajau de fapt instigarile sale nationaliste. Semnalul astfel dat partenerilor europeni ai Romaniei se dovedea a fi cel mai grav posibil. In loc de a fi devenit un extremist izolat dincolo de limitele normalitatii politice, Vadim se pozitionase in plin centrul atentiei ei. Retorica sa divizionista, axata pe semanarea urii si neincrederii in randurile diferitelor grupuri etnice, a fost perceputa de unii drept demna de emulatie, in pofida faptului ca astfel de accente nu aveau ce cauta in istoria perioadei de preaderare a Romaniei la UE. Mai multi dintre cei mai proeminenti euroentuziasti romani au considerat ca nici lor nu le-ar strica ceva din aura nationalistului zgomotos.
Cu exceptia PNL, in perioada ultimelor trei luni nici un partid nu s-a evidentiat meritoriu printr-o pozitie adecvata fata de iesirile nesabuite ale unora, dedicate de multe ori unor chestiuni de identitate de-a dreptul triviale Ð si asta in pofida faptului ca domnul Tariceanu insusi nu s-a remarcat defel in calitate de lider. Criticile cele mai dure ii revin insa Partidului Democrat. Liderul acestuia, Emil Boc, ar fi trebuit sa fie ultima persoana de pe Pamant care sa dea nastere unor temeri artificiale legate de Carta Drepturilor Omului a Consiliului Europei, respectiv de presupusa amenintare pe care aceasta ar reprezenta-o la adresa venerabilei Constitutii a Romaniei Ð document ce abia reusise, in 2003, sa obtina 50% din sufragiile electoratului. Pana nu de mult, domnia sa facea parte din Universitatea Babes-Bolyai, una dintre putinele institutii clujene care au reusit sa-l sfideze pe Gheorghe Funar atunci cand acesta incerca sa impuna orasului un stil paranoid de politica, similar celui al ayatollahilor din Iran. In 2004, domnul Boc l-a invins pe Funar in alegeri tocmai in baza unei platforme a normalizarii, incurajandu-i astfel pe multi clujeni in crezul lor ca municipiul va putea prinde din urma alte orase din Romania care, netematoare, stabilisera de mult contacte cu vecini occidentali.
Primarul Boc a decis, in schimb, ca a venit vremea sa ia o inghititura zdravana din licoarea otravita a nationalismului Ð licoare ce-i conferise, in trecut, puteri considerabile domnului Funar. Se poate lesne demonstra ca astfel a adus atingere insasi pozitiei presedintelui tarii. Reuniunile de criza avute de Traian Basescu cu reprezentantii guvernului constituie un semn de slabiciune si nicidecum unul de forta, dat fiind ca se poate presupune ca discutiile purtate cu reprezentantii serviciilor de securitate sa se fi concentrat asupra modalitatilor de evitare a unor proteste sangeroase petrecute intr-un oras romanesc. Si, nota bene, cum ar putea fi luat vreodata in serios planul sau dedicat solutionarii disputei din Kosovo, atata timp cat Romania continua sa se prezinte ca o tara macinata de feude etnice, incurajate de insusi succesorul sau la sefia PD?!
Concomitent, actiunile „inamicului” maghiar i-au folosit din plin lui Vadim. Planul Consiliului National Secuiesc de a declara, pe 15 mai, judetele Harghita, Covasna si Mures drept tinuturi autonome reprezinta un act deluzoriu, nascut in mintile unor politicieni frustrati de provincie, capabili cel mult de organizarea vreunei sindrofii in crasma sateasca. Toata tevatura lor este o evidenta maimutareala a demagogului Umberto Bossi Ð personaj ce declarase nordul Italiei drept stat independent, numit Padania, la sfarsitul anilor '90, cu ocazia unei reuniuni nationaliste desfasurate la Venetia.
Nici UDMR nu e lipsita de vina. Decizia formatiunii de a vota, pe 28 februarie, alaturi de PSD si de alti rebeli din randurile coalitiei pentru franarea eforturilor DNA in a-l constrange pe Adrian Nastase sa dea socoteala exacta asupra averii sale i-a maniat pe multi romani in mai mare masura decat decizia similara a PRM. UDMR sustine ca se vrea un partid ce respecta intocmai cele mai inalte standarde europene. Dar de fapt ea constituie doar o forta oligarhica care dispune de cel putin un senator prezumtios, posesor al unei averi aflate in concurenta directa cu cele ale lui Mitrea, DIP sau Hrebenciuc. UDMR a depus toate eforturile pentru blocarea schimburilor libere, deschise de pareri in cadrul propriei sale comunitati Ð aidoma strategiei PSD aplicate la scara nationala. Lobby-ul facut pentru a impiedica inregistrarea CVM ca partid doar pentru a ramane feriti, in 2004, de potentiali contracandidati a fost un gest cu adevarat rusinos. Va fi fost si acesta unul dintre motivele care au condus la radicalizarea unora dintre rivalii maghiari ai Uniunii, determinandu-i la gesturi nesabuit-prostesti, care nu pot atrage decat raspunsuri pe masura din partea oportunistilor sovini. Iar unii romani, inselati, amagiti si frustrati, apleaca urechea la chemarile spre confruntarea cu „inamicul etnic”, netinand cont de spectrul capetelor sparte sau al pierderii de vieti omenesti.
Astfel de inscenari sinistre dovedesc ca marea parte a clasei politice nu s-a maturizat catusi de putin din 1990 incoace. Ion Iliescu si Petre Roman cultivau nationalismul pentru obtinerea unor avantaje pe termen scurt, aspect condamnat ulterior aproape unanim de restul fortelor politice. Dar iata ca fenomenul se repeta Ð doar ca acum dispune de o alta distributie, formata din actori de mana a doua care-si dau aceleasi jalnice replici. Iar totul se petrece intr-o perioada in care UE are privirile atintite asupra Romaniei, perioada in care partidele de guvernamant nu ar trebui sa se concentreze decat asupra obtinerii binecuvantarii CE in luna mai. Semnele rele prevestesc ca Romania pare sortita a ramane taramul haotic ce gazduieste primitivismul politic. Va fi, candva, tara lui Vadim sau a succesorului acestuia, dat fiind ca triumful unui demagog este garantat de pe acum de lipsa de verticalitate a unei bune parti a eventualilor sai oponenti.