Un fermier din Sfantu Gheorghe a instalat intr-o intersectie din orasul sau un dozator de lapte proaspat.
Inedita initiativa de a valorifica laptele de la vacile sale printr-un dozator de lapte similar cu cele de sucuri racoritoare i-a venit dupa o excursie in Austria, unde a vazut ca sistemul functioneaza. Astfel, fermierul a achizitionat un aparat modern, ecologic si conform cu standardele europene, de la care oricine sa poata cumpara lapte proaspat, rece si la pret redus fata de cel din magazine.
Bartha Ferencz a dat 6.000 de euro pe dozatorul de lapte, iar dupa cateva zile in care aparatul s-a golit in doar cateva ore si-a dat seama ca afacerea poate fi foarte profitabila. Dozatorul are o capacitate de 70 de litri de lapte si fermierul spune ca vinde, in general, circa o suta de litri pe zi. Pretul de vanzare este de doi lei litrul, cu aproape un leu mai putin fata de magazine. Laptele provine de la cele noua vaci ale producatorului si este racit atat dupa ce este muls, cat si in aparat, care mentine laptele la o temperatura scazuta.
Pentru a putea vinde laptele, Bartha avea nevoie de un certificat de producator, pe care l-a si primit de la primarie, plus o autorizatie sanitara. Potrivit adjunctului Directiei Sanitar-Veterinare Covasna, dr. Nemes Imre, exista un ordin, nr. 301, care se refera la vanzare directa sau cu amanuntul, iar daca solicitantul prezinta un certificat de inregistrare pentru acest tip de vanzare, este in regula si nu trebuie sa respecte cerintele UE, ci doar pe cele generale.
Dupa succesul inregistrat in noua afacere, Bartha Ferencz vrea sa-si dezvolte nu numai capacitatea de vanzare, ci si pe cea de productie, cele noua vacute neputand face fata in viitor unei cereri asa de mari.