17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialVacanţă în microrezervaţie

Vacanţă în microrezervaţie

Creată pentru a oferi vizitatorilor o imagine cât mai complexă asupra naturii dobrogene, Microrezervaţia din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a reprezentat încă de la intrarea sa în circuit, în 1985, un adevărat punct de atracţie turistică.

Mica grădină zoologică este de nepreţuit. în special pentru localnicii şi turiştii care vor să aibă parte de câteva clipe de linişte şi să se detaşeze de problemele cotidiene. Secţia, care se întinde pe o suprafaţă de aproape patru hectare, se află într-un continuu curs de îmbunătăţire a condiţiilor de trai a exemplarelor existente, de reamenajare a adăposturilor, de extindere cu alte specii, dar şi îmbunătăţire a a materialului dendrologic (copaci, flori).

Farmecul microrezervaţiei mai constă şi în faptul că aici, se găsesc exemplare declarate monumete ale naturii şi specii rare aflate pe cale de dispariţie şi protejate de lege. „De ce să vină lumea la Microrezervaţie? Pentru linişte, spaţiul verde pentru copii, spaţiile pentru joacă, pentru exemplarele expuse, pe care în mod normal nu ar avea unde să le vadă, pentru şcoala de echitaţie”, a menţionat Nicoleta Ursu, şef secţie Microrezervaţie din cadrul CMSN Constanţa.

Şcoala de echitaţie, un real succes

Inaugurată în urmă cu trei luni, şcoala de echitaţie afltă în incinta Microrezervaţiei atrage zeci de copii dornici să înveţe să călărească, dar şi să afle tot ce trebuie despre ­îngrijirea unui astfel de animal. Se poate face abonament pentru şedinţe de 30 de minu-te sau 50 de minute, în funcţie de dorinţa şi pregătirea fiecăruia. Un abonament lunar costă 200 lei, iar pentru câteva minute de călărit se achită doar 5 lei. „Cel mai tânăr cursant al nostru este un copil de 4 ani. Există 16 cai, însă doar trei sunt în lucru. În ziua de luni, unitatea nu este deshisă publicului”, a precizat Nicoleta Ursu. Vizitatorii mai au ocazia să admire fazani, veveriţe, cerbi lopătar sau carpatini, precum şi diverse specii de păsări adăpostite în luciul de apă de două hectare cu vegetaţie specifică. Microrezervaţia oferă şansa elevilor de a-şi completa cunoştinţele de biologie, fiind o unitate perfectă pentru acţiuni de voluntariat. Intrarea pentru copii, elevi şi studenţi este de 4 lei, iar pentru adulţi un bilet costă 8 lei. 

Ponei şi rase rare de cai

În 2009, Complexul a semnat un program de schimb păsări şi mamifere cu grădina zoologică din Dobrich, Bulgaria. Primul schimb a fost cel de cabaline. Microrezervaţia a oferit doi ponei Shetland şi grădina zoologică din Bulgaria a dăruit un exemplar de cal din specia Prjevalski. „Încercăm să îi găsim parteneră. În sud-estul Europei sunt circa 16 exemplare, aflate doar în grădini zoologice. Este o specie pe cale de dispariţie”, a adăugat şeful secţiei.

Cele mai citite

Elevii români au obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Informatică. România, pe locul II în Europa

Elevii români au obținut patru medalii, inclusiv una de aur, la Olimpiada Internațională de Informatică desfășurată în Egipt, România clasându-se pe locul 8 la...

Servicii medicale gratuite pentru câinii și pisicile aflate pe străzile din Capitală

Consiliul Județean Ilfov, prin Direcția Protecția Animalelor, a încheiat un parteneriat benefic pentru comunitate cu organizația internațională de protecție a animalelor Humane Society International/Europe....

Elevii români au obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Informatică. România, pe locul II în Europa

Elevii români au obținut patru medalii, inclusiv una de aur, la Olimpiada Internațională de Informatică desfășurată în Egipt, România clasându-se pe locul 8 la...
Ultima oră
Pe aceeași temă