Un nou radar face furori pe şoselele din Rusia. Aparatul, de mărimea unui prăjitor de pâine, înregistrează viteza cu care conduci şi nu are nevoie de un poliţist pentru a putea opera, potrivit dailymail.co.uk.
Dispozitivul de ultimă generaţie, poate urmări 32 de autovehicule în acelaşi timp. Acesta a fost creat în Rusia şi ar putea în curând în toată lumea, datorită eficienţei lui pe şoselele foarte aglomerate.
Radarul a fost testat pe o şosea aglomerată din Rusia şi în mai puţin de o oră a reuşit să emită peste câteva mii de amenzi.
Se pare că cei din Statele Unite ale Americii sunt hotărâţi să introducă noul dispozitiv pe arterele aglomerate.
Radarul este multifuncţional, fiind cel mai performant din această categorie. Depăşirile de viteză sunt detectate şi înregistrate, iar camera realizează o poză care este scanată şi numărul de pe plăcuţele de înmatriculare este identificat.
Toate aceste operaţiuni sunt realizate în timp real, fară să fie nevoie de implicarea vreunei persoane. Dispozitivul este mult mai eficient decât echipajele de poliţişti.