0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialUzină BMW la Cluj?

Uzină BMW la Cluj?

O companie germană din domeniul auto va deschide o unitate de producţie în Ardeal, spun reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), Constantin Stroe, ne-a declarat că „are cunoştinţă de o companie germană care ar putea deschide o fabrică în zona Ardealului”, însă fără a preciza numele constructorului şi nici posibilul amplasament. El a refuzat să confirme sau să infirme dacă e vorba de BMW, aşa cum se vehiculează în mediul de afaceri clujean. „Am declarat doar că am cunoştinţă de o companie germană care deschide o unitate de producţie în zona Ardealului, dar fără alte amănunte”, a precizat Constantin Stroe.

Investiţie infirmată

Grupul german BMW ar urma să investească circa 100 milioane de euro într-o fabrică de motoare în zona Clujului, potrivit unor surse din mediul de afaceri. Investiţia BMW ar urma să ajungă la un miliard de euro. Fabrica ar putea să fie construită pe un teren de 100 de hectare din comuna clujeană Jucu, în parcul Tetarom. Însă Tetarom dispune de doar 55 ha de teren, iar alte 45 ha ar urma să provină din patrimoniul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. Preşedintele grupului BMW este aşteptat în această lună la Cluj, spun alte surse neconfirmate din mediul de afaceri german. Investiţia ar urma să genereze 15.000 de noi locuri de muncă. În schimb, oficialii parcurilor industriale Tetarom din Cluj (al căror acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Cluj)  ne-au declarat că în prezent nu există vreo companie germană din domeniul auto care să investească în zonă.„Nu suntem în discuţii cu vreo companie germană care să investească în zona parcurilor industriale Tetarom. Nu am avut nici o dicuţie cu vreun reprezentant BMW şi nu cunosc de unde au pornit asemenea informaţii. În prezent, nu avem semnale privind investiţii din domeniul auto în zona Tetarom deşi ne dorim şi sunt bineveniţi oricând. În parcul industrial Tetarom I sunt mai multe companii româneşti care investesc, la Tetarom II se continuă o investiţie şi transfer tehnologic Emerson şi se fac investiţii pentru zona Tetarom IV”, a spus directorul general Tetarom, Viorel Gavrea.

Producţie concentrată în Germania

Referitor la o posibilă investiţie a  gigantului BMW în România, reprezentanţii BMW România au declarat că nu au nici o „informaţie oficială” în acest sens, precizând că politica BMW este una de concentrare a producţiei în Germania. „Nu avem nici o informaţie oficială referitoare la  o investiţie majoră a BMW în România. Am analizat politica BMW privind fabricile sale din lume. Comparativ cu alţi constructori  din domeniul auto, BMW îşi concentrează producţia în Germania. Mai există o fabrică în SUA pentru SUV-uri de capacitate mare şi o fabrică de motoare în Austria. Alte câteva fabrici unde există linii de ansamblare a componentelor sunt în Asia, Africa şi Rusia însă doar din raţiuni care ţin de taxe”, au menţionat oficialii BMW România. În astfel de condiţii este puţin probabil să fi existat vreo intenţie de investiţii majore în România, din partea gigantului auto BMW, mai ales în ceea ce priveşte construcţia de automobile. În România există însă cel puţin două companii care produc unele componente pentru constructorul auto german BMW. În domeniul componentelor auto, la noi funcţionează peste 600 de societăţi care furnizează piese pentru firme de prestigiu din domeniu, precum Rolls Royce, Mercedes etc. În industria de componete auto din ţară lucrează peste 250.000 de angajaţi.  

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă