Vineri, explozia unei bombe în centrul capitalei, Oslo, şi masacrarea unui grup de tineri într-o tabără pe insula Utoya au şocat ţara scandinavă. Autorul ambelor atacuri,Anders Behring Breivik, este un extremist printre ai cărui idoli se numără şi Vlad Ţepeş – şi care şi-a dorit să intre în istorie drept „un monstru”.
În momentul în care o bombă a explodat vineri, la ora 14.30, în apropierea sediului guvernului norvegian, nimeni nu se aştepta, probabil, ca acest atentat, soldat cu şapte morţi şi zeci de răniţi să fie în curând umbrit de o altă ştire, încă şi mai îngrozitoare. Însă, în timp ce atenţia forţelor de ordine se concentra asupra locului faptei, neputând fi exclusă posibilitatea existenţei unei a doua bombe în apropiere, autorul atentatului era deja în drum către insula Utoya, unde avea loc o tabără de vară a partidului laburist, la care erau prezenţi peste 600 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.
Ucigaşul în haine de poliţist
La sosirea sa pe insulă, Breivik purta o uniformă de poliţist – şi două arme la vedere. A anunţat că a venit din capitală pentru a îi informa pe tineri despre atentatul cu maşina-capcană şi a cerut ca toţi cei prezenţi să se adune în sala de conferinţe de pe insulă. Tinerii i-au dat ascultare – şi când sala era plină, Breivik a scos mitraliera şi a început să tragă.
Cei prezenţi au intrat în panică şi au luat-o la fugă, însă şansele lor de salvare erau mici; singura cale de acces către insulă era un feribot, care a plecat cu numai şapte persoane la bord, drept care mulţi dintre tineri s-au aruncat în apă încercând să înoate către malul salvator.
Breivik a continuat să tragă în cei care nu părăsiseră încă insula, ucigând cu calm şi sânge rece. Un supravieţuitor a declarat cotidianului britanic The Daily Telegraph că Breivik „părea foarte focusat. Nu se grăbea, ci îşi împuşca victimele pe rând. Mergea la cei care se aflau la pământ şi le trăgea încă un glonte în spate. Îi împuşca de două ori pentru a fi sigur că sunt morţi”.
Măcelul a durat aproape 90 de minute, iar când Breivik a epuizat ţintele de pe insulă, a deschis focul asupra celor aflaţi în apă. La venirea poliţiei, ucigaşul s-a predat fără să opună rezistenţă. Mai greu le-a fost oamenilor legii să îi convingă pe supra-vieţuitori să iasă din ascunzişuri; mulţi dintre aceştia, şocaţi, se temeau că poliţiştii erau, de fapt, veniţi ca să îi omoare.
Criminalul, apropiat al extremei drepte
Breivik, în vârstă de 32 de ani, nu a intrat niciodată în atenţia poliţiei; era considerat un bărbat liniştit, „conservator, creştin, naţionalist”, după cum îl descrie săptămânalul german Der Spiegel. Cu câteva săptămâni înaintea atacurilor, norvegianul s-a mutat într-un sat aflat la 140 de kilometri de Oslo, unde şi-a deschis o fermă ecologică; poliţia presupune că această activitate era menită să funcţioneze ca acoperire pentru cumpărarea de îngrăşăminte chimice, folosite la fabricarea bombei.
În urma atacurilor, portretul său făcut de presa norvegiană a scos la iveală un chip necunoscut al bărbatului: un fanatic radical şi rasist, a cărui ură împotriva „marxiştilor” şi a Islamului a luat o amploare nebănuită. Cu câteva ore înaintea atacurilor, Breivik a trimis un e-mail mai multor persoane, care conţinea un document intitulat „2083. O declaraţie de independenţă europeană”. Pe 1.516 pagini, Breivik descrie amănunţit plănuirea operaţiunii sale, începând din toamna anului 2009, şi îşi expune teoriile rasiale, declarând că face parte dintr-un mic grup care are de gând să „preia controlul politic şi militar asupra Europei de Vest şi să implementeze o agendă politică conservatoare”. Breivik a încercat, de asemenea, să prevadă reacţia opiniei publice la faptele sale, scriind că „voi fi descris ca cel mai mare monstru de la al Doilea Război Mondial încoace” – zicând despre sine că are „un psihic extrem de puternic – mai puternic decât al oricui altcuiva pe care l-am cunoscut vreodată”.
Unul dintre citatele favorite ale lui Breivik îi aparţine filozofului britanic John Stuart Mill: „un om care are o convingere este egal ca forţă cu 100.000 de oameni care au numai interese”. Convingerea lui Breivik, care a numit crimele sale „atroce, dar necesare”, s-a dovedit, într-adevăr, deosebit de puternică – şi totodată ucigătoare pentru 92 de oameni nevinovaţi.
