15.1 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialUtopia lui Tokes: la Cluj trebuie să se vorbească „bruxelleza"

Utopia lui Tokes: la Cluj trebuie să se vorbească „bruxelleza”

Laszlo Tokes se teme că zona metropolitană Cluj va fi „o urnă de incinerare a comunităţii maghiare” şi vrea un oraş reinventat după modelul Bruxelles-ului. Oficiali maghiari şi români etichetează ideea lui Tokes drept „utopie”.

Cluj-Napoca ar trebui să dobândească un statut special, după modelul de funcţionare a Bruxelles-ului. Propunerea a fost lansată recent de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, pe fondul unor dezbateri locale cu privire la extinderea zonei metropolitane Cluj, despre care pastorul reformat crede că va deveni o „urnă de incinerare a comunităţii maghiare”. România liberă a încercat să afle de la reprezentanţi ai comunităţilor maghiară şi română din Transilvania cât este de real pericolul, invocat de Tokes, pentru comunitatea maghiară şi cât de realistă este transformarea Clujului într-un Bruxelles la scară mică?
Jurnalistul Sabin Gherman a trăit câţiva ani în capitala Belgiei, unde a lucrat pentru grupul europarlamentar al Alianţei Libere Europene. El spune că „orice om normal la cap îşi doreşte ca oraşul său să se poată compara cu Bruxelles-ul. Însă ar fi trebuit ca reprezentanţii noştri la Bruxelles să fi făcut demersurile pentru ca măcar sediul unei instituţii europene să fie transferat la Cluj. Bineînţeles, că şi Bruxelles-ul şi Clujul se pot lăuda cu trei comunităţi lingvistice, dar Clujul se poate lăuda mai mult cu trecutul. Clujul a avut niştre branduri extraordinare, „oraşul-comoară”, „capitala Transilvaniei”, dar nu a ştiut să şi le gestioneze, pentru că, în Cluj a existat o perioadă în care să fii bun român însemna să îi urăşti pe unguri”.

„Aş pune un maghiar în fruntea Clujului”

De asemenea, Ovidiu Pecican, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, consideră că modelul Bruxelles-ului nu este fezabil pentru Cluj. „Eu aş propune un model care ne este mult mai la îndemână, al Sibiului. În consecinţă, aş pune un maghiar la conducerea Clujului”.
Nici printre reprezentanţii comunităţii maghiare din Cluj propunerea lui Laszlo Tokes nu a stârnit un entuziasm nemaipomenit. Istoricul Leonard Horvath susţine că „aplicarea unui asemenea model este imposibilă. Şi asta pentru că Belgia este o monarhie, iar România este o republică. Mai mult, Belgia este o federaţie, în timp ce Constituţia noastră stabileşte că România este stat naţional unitar. De aceea, ideea domnului Tokes este una utopică. Însă domnul Tokes trebuie să ia în calcul că există multe lucruri foarte bune pentru minorităţi, la Cluj-Napoca. Un exemplu în acest sens ar fi Universitatea Babeş-Bolyai. Este, alături de Universitatea din Strasbourg, una dintre cele două universităţi multiculturale din Europa. De fapt, Universitatea Babeş-Bolyai este singura universitate multiculturală din Europa Centrală şi de Est, ceea ce înseamnă un lucru extraordinar pentru minorităţile din Transilvania”.

„Habar nu are care este situaţia”

De asemenea, viceprimarul UDMR al Clujului, Attila Laszlo, crede că municipiul trebuie să urmeze propria sa cale. Potrivit edilului, strategia de dezvoltare a oraşului şi zonei metropolitane sunt suficiente pentru nevoile locale. „Domnul Tokes habar nu are care este situaţia concretă în Cluj şi în zona metropolitană”, este concluzia lui Attila Laszlo. Criticile viceprimarului UDMR al Clujulu vin în contextul în care Laszlo Tokes şi-a exprimat dezacordul cu privire la proiectul zonei metropolitane. Aceasta ar urma să realizeze asocierea dintre oraşul Cluj-Napoca şi un sfert dintre comunele judeţului, pentru a dezvolta împreună proiecte de infrastructură, economice, sociale şi culturale. Însă Laszlo Tokes crede că acest proiect urmăreşte „dizolvarea” comunităţii maghiare în cea românească.


Clujul lui Tokes
: valoni şi unguri, români şi flamanzi

În esenţă, propunerea lui Laszlo Tokes prevede transformarea Clujului după un model multicultural. În Bruxelles, există trei comunităţi lingvistice recunoscute oficial: valonii de limba franceză, flamanzii de limba olandeză şi germanii. În opinia lui Laszlo Tokes, şi Clujul ar trebui să valorifice moştenirea lingvistică a românilor, maghiarilor şi germanilor.

 

 

Cele mai citite

Datoria publică a României a crescut cu 16 miliarde de lei în iulie, ajungând la 52% din PIB

Datoria publică a României a crescut cu 16 miliarde de lei în luna iulie, atingând valoarea de 876,3 miliarde lei, conform datelor analizate de...

Companiile multinaționale din România se confruntă cu provocări crescute în raportarea fiscală, conform studiului Deloitte

Majoritatea companiilor multinaționale din întreaga lume, inclusiv cele din România, se așteaptă la o creștere a obligațiilor de raportare fiscală, în urma numeroaselor reglementări...

Nicușor Dan, detalii despre referendum: Este necesară o prezenţă la urne de 30%

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a explicat marţi că este necesară o prezenţă la urne de 30% pentru ca referendumul local să fie valid. Totodată, Biroul...
Ultima oră
Pe aceeași temă