2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialUsa deschisa la fondurile europene

Usa deschisa la fondurile europene

Perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, la termen sau cu o intarziere de un an, a declansat actiuni prin care se urmareste accesul la finantarile externe. In primavara lui 2005, dupa ce s-au linistit apele tulburate de alegerile generale, guvernantii si-au dat seama ca exista intarzieri mari in ceea ce priveste procedurile privind preaderarea. Cel mai rau este ca banii repartizati Romaniei, de care ar fi trebuit sa beneficieze locuitorii din mediul rural, s-au intors la sursa, in lipsa proiectelor prin care s-ar fi putut obtine banii europeni. Constanta, zice-se, a fost printre judetele codase la capitolul proiecte finantate prin programele UE. In luna aprilie a acestui an, primarii localitatilor judetului au fost convocati in capitala judetului pentru a lua cunostinta de modul in care trebuie sa procedeze pentru a intra in posesia unor fonduri nerambursabile pe care le pune la dispozitie „familia” europeana. Chiar daca nu au lasat sa se vada, primarii nu au inteles mare lucru, dar au purces la drumul spre integrare. La cea vreme li s-a explicat ca trebuie sa se asocieze pentru a beneficia de finantari.

Nu e prea tarziu

Dupa convocarea de la Prefectura, a urmat o perioada in care judetul a fost impatit in mai multe zone, iar primarii, impinsi de la spate sau de bunavoie, s-au intalnit pentru a discuta posibilitatea de a conlucra. Punerea de acord s-a finalizat prin emiterea hotararilor de consiliu care reglementeaza activitatea grupurilor de lucru si formarea asociatiilor, organizatii cu personalitate juridica. Reprezentantii Prefecturii Constanta sustin ca primarii au trecut peste pragul reprezentat de culoare politica si au elaborat documentele necesare atestarii structurilor asociative. Ieri, la Prefectura, s-a desfasurat o intalnire de lucru a primarilor din localitatile desemnate centre zonale. Daca vor reusi sa puna la punct documentatiile necesare si sa vorbeasca aceeasi limba, primarii in exercitiu vor apuca, dupa 2007, sa cheltuiasca banii pusi la dispozitie cu generozitate de europeni pentru dezvoltare regionala, reconversie prefesionala si agricultura.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă