A inceput returul campionatului autohton de fotbal. De mult fotbalul e mai degraba un fenomen de televiziune decat un sport. Eu nici nu mai cred ca esenta lui sportiva intereseaza pe cel care nu joaca fotbal. Fotbalul este, de fapt, tele-viziune, adica o vedere a ceva ce se intampla intotdeauna la distanta, niciodata aici, mereu acolo. Mai mult decat despre fotbal, as vrea sa vorbesc acum despre brand, despre importanta numelui. Steaua e echipa romaneasca cu cei mai multi suporteri, mosteniti din anii ‘80, din vremea ei de glorie, si din apartenenta clubului la armata. Desigur, o echipa cu sustinere mai mare decat una a armatei ar fi echipa BOR. Dar Steaua a devenit demult o echipa a bisericii mai degraba decat a armatei. De cand cu ciobanul. Steaua, e asadar, un nume care concentreaza toate cliseele romanesti capabile sa cheme romanii impreuna – si deci sa vanda foarte bine: armata, tara, Dumnezeu.
Steaua este, cum spunea odata un crainic pe Ghencea, un simbol romanesc mai dihai decat echipa nationala. Dar toate astea se intampla numai la televizor. La televizor, ceea ce sta sub eticheta sport are legatura doar cu afectul. Cei mai multi romani microbisti sunt stelisti, deci sunt afectati de ceea ce se intampla cu si in Steaua. si ce s-a intamplat peste iarna? Nimic real – dar foarte multe in mod virtual: diversi fotbalisti gratuiti, care nu costa nimic – pentru a ramane sub semnul nimicului – au fost pe cale sa ajunga la Steaua. Unii au si ajuns. Altii, care fusesera Steaua, dintre cei care costasera, au plecat. Cel mai lung transfer esuat a fost cel al unui bulgar, Iovov, care s-a aflat in sfera de influenta a numelui Steaua vreo cateva saptamani. In cele din urma, nu s-a ales nimic de el. Au mai venit alti fotbalisti gratuiti, ba batrani, ba din campionate proaste, ba indisciplinati. Lotul echipei este acum unul pe care orice echipa romaneasca din prima divizie si-l permite.
Echipa Steaua e ca toate celelalte, poate castiga sau pierde orice meci, iar cu cateva echipe, mai bune, nu poate decit pierde. Cu toate astea, Steaua face audienta. I se aloca mai mult spatiu decat altor echipe, fara nici un motiv sportiv. Pentru ca lumea iubeste Steaua. Ce iubeste lumea? Steaua. Adica: un nume, niste culori, niste amintiri. Ce se ascunde astazi sub acest nume? Nimic. Un nimic al carui artizan este ciobanul. El a reusit sa faca gestul capitalist de a lasa firma intacta, demoland cladirea pe care firma era montata. Cladirea a disparut, nu mai e nimic acum. Dar firma vinde si astazi, prin televiziune. Pentru ca televiziunea tocmai asta face: exploateaza dependentele afective ale fiecaruia. Iar noi nu iubim niciodata realitati, ci urmele celor mai puternice dintre ele. Ciobanului i se potriveste, de aceea, zicala asta: urma scapa turma. Noi iubim o urma, el ramane cu o turma careia ii vinde urma. Restul e prostie.
