4.8 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Statul limitează despăgubirile pe case naţionalizate la 15% din valoare, plătibile...

UPDATE. Statul limitează despăgubirile pe case naţionalizate la 15% din valoare, plătibile în 10-12 ani

UPDATE: Guvernul a decis, la mijlocul lunii martie, să suspende pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, spunea atunci că măsura este necesară pentru „consolidarea” cadrului normativ necesar aplicării legislaţiei în domeniu şi reprezintă rezultatul unui audit intern, al hotărârii CEDO de rezolvare a problemei restituirilor în maximum 18 luni, termen care expiră în luna iulie, şi al faptului că statul mai deţine puţine acţiuni la Fondul Proprietatea.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, unde peste 80% din dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor, conform unei verificări efectuate de Ministerul Finanţelor.

Titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele statului, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român corespunzător despăgubirilor acordate. Acestea pot fi valorificate prin conversie în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau prin preschimbarea în titluri de plată.

În prezent, statul mai deţine, prin Ministerul Finanţelor, doar 2,66% din acţiunile Fondului Proprietatea, însă mai poate acorda despăgubiri doar 0,04% din titlurile FP. Un pachet reprezentând 2,62% din acţiunile Fondului este blocat la Depozitatul Central deoarece statul a subscris titlurile, dar nu a participat cu aport în acţiuni la alte companii.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Din martie 2008 a fost permisă vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea, iar în ianuarie 2011 societatea a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti.

În prezent, persoanele fizice române mai deţin doar 30,6% din acţiunile Fondului Proprietatea, în timp ce firmele din România au 9,56%. Investitorii străini au ajuns cei mai mai acţionari prin achiziţiile realizate începând din martie 2008 şi mai vizibil după listarea la Bursă. Investitorii instituţionali străini deţin 46,87% din titluri, iar acţionarii persoane fizice nerezidente au 8,57%.

 

Despăgubirile pentru imobilele naţionalizate vor fi plătite de stat foştilor proprietari în limita a doar 15% din valoarea reală a bunului, pe o perioadă eşalonată între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile, relatează Mediafax.

Modificările sunt avansate de Guvern într-un proiect de lege, care urmează să fie lansat în dezbatere publică şi, ulterior, transmis Parlamentului.

„Atât îşi permite statul să aloce”, a declarat, la Guvern, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRM), Dorina Danielescu.

Proiectul mai prevede că vor fi eliminate măsurile reparatorii prin acordarea în natură a proprietăţii sau compensarea cu alte bunuri, fiind acceptată doar plata despăgubirilor în condiţiile acestui proiect de lege.

Pentru depunerea dosarului de despăgubire va fi stabilit un termen de decădere de 60 zile, care va putea fi prelungit doar o singură dată, cu maximum 30 zile.

Modificările sunt avansate de Guvern după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut României ca în termen de 18 luni să adopte o nouă lege pentru despăgubirile legate de imobilele naţionalizate în comunism, termen care expiră în luna iulie a acestui an.

Cele mai citite

Statele Unite inaugurează o nouă bază antirachetă în Polonia, consolidând alianța cu NATO

Miercuri, Statele Unite inaugurează o nouă bază de apărare antirachetă în Redzikowo, Polonia, lângă coasta Mării Baltice. Proiectul, lansat în anii 2000, reprezintă un...

Tânărul talent al lui Real Madrid, Marc Cucalon, se retrage din fotbal la doar 19 ani, din cauza unei infecții neașteptate!

Considerat una dintre marile speranțe ale academiei Real Madrid, Marc Cucalon își încheie cariera prematur din cauza unei infecții rare. Marc Cucalon, tânărul mijlocaș de...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă