Update: Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak şi al fiilor săi, Alaa şi Gamal Mubarak, judecaţi începând de miercuri dimineaţă la Cairo, a fost amânat pentru 15 august, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Judecătorul a dispus ca Hosni Mubarak să rămână într-un spital din Cairo până la următoarea audiere.
Fostul preşedinte egiptean, acuzat de corupţie şi de implicare în uciderea unor manifestanţi, a pledat nevinovat miercuri în faţa Tribunalului penal din Cairo. Fiii săi, Alaa şi Gamal, acuzaţi de corupţie, au pledat de asemenea nevinovat.
Update: Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak şi fiii săi, Alaa şi Gamal, acuzaţi de corupţie şi de implicare în uciderea unor manifestanţi, au pledat nevinovat miercuri în faţa Tribunalului penal din Cairo, relatează AFP.
„Toate aceste acuzaţii, le neg complet”, a declarat Mubarak, căruia i-a fost întins un microfon. El se exprima în timp ce stătea întins pe o targă, în boxa acuzaţilor, după o scurtă întrerupere a audierii.
Alaa şi Gamal au preluat ulterior cuvântul pentru a se declara nevinovaţi.
Update: Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak pentru crime şi corupţie a început, miercuri, la Cairo, relatează AFP, citat de Mediafax.
Hosni Mubarak, întins pe o targă, şi fiii săi sunt prezenţi în boxa acuzaţilor, pentru începutul procesului lor.
Palid, îmbrăcat în alb, fostul preşedinte a vorbit cu fiii săi Alaa şi Gamal, calmi şi îmbrăcaţi de asemenea în alb, ţinuta regulamentară a deţinuţilor care încă nu au fost condamnaţi.
Fiii lui Mubarak, care stăteau în picioare lângă tatăl lor, într-o cuşcă cu gratii, şi fostul ministru de Interne Habib el-Adli, precum şi alţi şase oficiali de rang înalt ai poliţiei – de asemenea prezenţi – trebuie să răspundă pentru aceleaşi acuzaţii.
Preşedintele Tribunalului penal din Cairo, Ahmed Refaat, a cerut „o tăcere totală” în cursul audierii, ameninţând că va expulza din sala de judecată orice persoană care încalcă instrucţiunile sale.
Procesul este difuzat în direct la televiziunea de stat.
Update: Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a ajuns miercuri dimineaţă la Cairo, pentru debutul procesului său, prevăzut la ora 7.00 GMT (10.00, ora României), a anunţat o sursă din domeniul securităţii, citată de AFP.
„Avionul care îl transporta pe Mubarak a sosit la aeroportul (militar) Almaza” din Cairo, a afirmat această sursă.
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a părăsit miercuri dimineaţă spitalul din Sharm el-Sheikh, unde se afla în detenţie preventivă, şi este transportat cu o ambulanţă către aeroportul din staţiune, a anunţat televiziunea de stat de la Cairo, citată de AFP, potrivit Mediafax.
„Mubarak este transportat cu o ambulanţă către aeroportul de la Sharm el-Sheikh, în vederea transferului la Cairo”, a precizat sursa citată.
Procesul lui Hosni Mubarak, acuzat de crime şi corupţie, este programat să înceapă miercuri, la Cairo, în condiţii de securitate excepţionale. Fostul preşedinte egiptean, înlăturat de la putere în februarie, se afla, începând din aprilie, în detenţie preventivă la spitalul internaţional din Sharm el-Sheikh.