UPDATE 6: Cele peste o sută de persoane care s-au strâns, sâmbătă, la fântâna de la Universitate, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de protestatarii de la Pungeşti, au fost împiedicate de jandarmi să blocheze bulevardul. Manifestanţii doreau să meargă spre Guvern.
UPDATE 5: Aproximativ 100 de persoane s-au strâns în Piaţa Universităţii din Bucureşti în semn de solidaritate cu protestatarii din Pungeşti.
UPDATE 4: Un tânăr susţine că a fost agresat de jandarmi în timp protestelor de la Pungeşti
UPDATE 3: Chevron îşi suspendă din nou activitatea la Pungeşti
UPDATE 2: Protestatarii de la Pungeşti au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi, deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri, în zonă sosind încă o sută de jandarmi cu uniforme de luptă, scuturi şi bastoane, informează Mediafax.
UPDATE: Protestatarii, al căror număr se apropie de 300, au pătruns pe terenul proprietate privată unde se află utilajele Chevron. Oamenii aruncă cu pietre în jandarmi. Protestatarii au venit cu tricolorul şi strigă lozinci împotriva autorităţilor. Printre mesajele afişate se numără şi: „Uniţi, salvăm toată România“.
–
Localnicii din comuna vasluiană Pungeşti îşi continuă protestul împotriva companiei Chevron şi a explorării gazelor de şist. Până acum, 20 de oameni s-au strâns în corturi la câţiva metri de muncitorii care instalează utilajele, informează Realitatea TV. Astăzi sunt aşteptaţi să ajungă la Pungeşti protestatari din întreaga ţară.
Accesul în zonă se face foarte greu, din cauza jandarmilor şi poliţiştilor care fac controale.
Joi, patru organizaţii non-guvernamentale au cerut ministrului Radu Stroe să „ordone declanşarea unei anchete cu privire la faptele comise de jandarmii care au acţionat în comuna vasluiană Pungeşti începând de luni noaptea“, date fiind suspiciunile comiterii unor abuzuri de către aceştia. Potrivit semnatarilor solicitării, la Pungeşti au fost semnalate fapte care, dacă sunt confirmate, reprezintă un abuz fără precedent în România ultimilor 20 de ani, precum interzicerea deplasării cetăţenilor în spaţiul public, prin blocarea circulaţiei între două sate învecinate.
Înainte de a fi formulată o concluzie de către instituţiile competente, premierul Victor Ponta a declarat că „toate acţiunile jandarmilor au fost 100% conform legii“.