Update: Şaptezeci şi opt de persoane au murit, marţi, după ce un avion militar s-a prăbuşit în sudul Marocului, anunţă armata marocană, citată de AFP.
„Avionul de tip Hercules C-130 s-a prăbuşit în apropierea localităţii Guelmim. Există 78 de morţi şi trei răniţi în stare gravă„, precizează Forţele armate regale.
Mai mult de 30 de persoane au murit, marţi, după ce un avion militar s-a prăbuşit în sudul Marocului, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP, potrivit Mediafax.
„Sunt mai mult de 30 de morţi în urma prăbuşirii avionului, care transporta 73 de persoane, în majoritate militari. Deocamdată, au fost găsiţi cinci supravieţuitori”, au precizat sursele citate.
Avionul, de tip Hercules C-130, s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă, iar cauzele accidentului nu se cunosc deocamdată, dar în zonă fusese semnalată ceaţă, relatează NewsIn.
Aeronava s-a ciocnit de un perete muntos în timp ce se pregătea să aterizeze pe aeroportul militar aflat la 8 kilometri de oraşul Guelmin, un oraş aflat în vecinătatea deşertului. Avionul venea din sud, de la Dakhla, şi trebuia să ajungă la Kenitra, în nord-vest.
„Este vorba despre un avion militar folosit pentru transportul trupelor, dar şi pentru membrii familiilor militarilor. Este foarte utilizat în zona Saharei”, au declarat surse din Ministerul de Interne marocan. „Accidentul a fost provocat de ceaţă şi de condiţiile meteo nefavorabile. Dar, pentru moment, nu avem suficiente detalii”, au adăugat sursele citate.