Unul dintre fiii fostului dictator libian Muammar Gaddafi, Hannibal, a fost eliberat, după ce a fost răpit şi ţinut captiv, în Liban, de către o grupare armată, transmite BBC News, citat de Mediafax.
Potrivit poliţiei, Hannibal a fost eliberat în oraşul Baalbek, după care a fost trimis la Beirut.
Hannibal s-a refugiat în Oman în 2012. Tatăl său, Muammar Gaddafi, a fost înlăturat de la putere şi apoi ucis de rebeli, în timpul „primăverii arabe”, în 2011.
Era neclar de cât timp se afla Hannibal în Liban. El a fost plasat sub arest la „domiciliu”, în Oman, alături de sora sa Ayesha şi de mama lor Safiya Gaddafi.