Ucraineanul Vladislav Horohrin, unul dintre cei mai periculoşi infractori virtuali din lume, a fost reţinut pe Riviera Franceză, în timp ce încerca să se se suie la bordul unui avion cu destinaţia Moscova, scrie realitatea.net.
Bărbatul a fost reţinut în baza unui mandat de arestare emis de Statele Unite. Serviciile secrete din SUA l-au catalogat pe Horohrin drept „unul dintre cei mai periculoşi cinci infractori virtuali din lume”. Ucraineanul este acuzat că a făcut trafic pe scară globală cu informaţii legate de carduri de credit furate, relatează Telegraph.co.uk.
„Reţeaua pe care a pus-o pe picioare este una dintre cele mai sofisticate organizaţii infracţionale online din lume”, a declarat agentul american Michael Merritt, care a coordonat eforturile de prindere a lui Horohrin.
Se pare că urcraineanul ar fi folosit forumuri online ilegale, precum carder.su şi badb.biz, pentru a vinde informaţii legate de carduri de credit furate. Site-ul Badb.biz se laudă că a furat informaţii legate de un milion de americani şi îi îi întâmpină pe utilizatori cu următorul mesaj: „Vă aşteptând (sic!) să luptăm împotriva imperialismului american. În felul acesta investim fondurile SUA în economia rusească şi o ajutăm să crească”.
Horohrin urmează să fie extrădat în Statele Unite, unde riscă să fie condamnat la 12 ani de închisoare.