De 1 decembrie, cel mai comod e să fii patriot și să te uiți la televizor; statul a decretat zi liberă și poți privi în tihnă cum ăia care băteau drumurile la DNA acum bat din gură despre unitatea națiunii. Ăia care au despărțit apele între români și neromâni, ortodocși și neortodocși, între cei cu copii și cei care n-au avut darul ăsta, toți gureșii de serviciu ai patriei cheamă acum la unitate.
Câtă vreme mâine vor rămâne doar aromele de fasole cu ciolan, 1 decembrie e o imensă păcăleală. O festivitate a celor care au dat România de pământ, acompaniați de sacourile roș-galben-albastre ale spărieților de prin televiziuni. Noi celebrăm ce? Că România e mai mare decât acum un secol? –dar ne pasă că e condusă de oameni tot mai mici, infractori de-a dreptul? Celebrăm un destin? – dar ne pasă că destinul ăsta trebuie păzit cu procurorii la ușa Parlamentului? Celebrăm spiritul vizionar al Declarației de la Alba Iulia? – de la Brătianu și până la cei de azi, a respectat vreunul o singură idee din Declarație? Descentralizarea a rămas un vis al celor ce muncesc şi un coşmar al şmecheraşilor de prin ministere.
Ai în Ardeal Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, ai în Banat Muzeul Banatului, în Oltenia ai Muzeul Olteniei, bucovinenii au Muzeul Bucovinei, moldovenii – Muzeul Național de Istorie a Moldovei; și deși sporovăie despre regionalizare, semi-aleșii noștri își dau poalele peste cap când le vorbești despre Transilvania, Banat, Bucovina, Moldova, Oltenia sau celelalte regiuni istorice… Şi nu doar de acum; condusă de oameni politici înspăimântați de propriul noroc istoric, România a intrat în vrie imediat după 1918. Brătianu dărâma o parte a Cetății Alba Iulia ca să facă loc unei catedrale ortodoxe, Iorga confisca automobile de lux în Banat, enervat de prosperitatea timișorenilor, Anghelescu de la Educație planta trei mii de familii de moldoveni în Secuime să demonstreze cine-s șefii în noua patrie; și cu asta și-a bătut joc și de secui, și de moldoveni, dezrădăcinându-i pe toți. Ceaușescu a continuat cu aceeași spaimă brătienistă colonizarea, Iliescu n-a fost liniștit până n-a activat bătaia de la Târgu Mureș ca argument suprem pentru recuperarea vechii Securități.
Să nu vi le spun? Ba vi le spun!
Să vorbim despre proiecte? Avem curajul? Canalul Siret-Bărăgan ar putea să scoată din secetă jumătate de Moldovă – e început în 1912, reluat imediat după 1918 și cu asta basta. Șapte sute de mii de hectare din Moldova cea săracă ar putea fi irigate – și ce dacă? Când i-ai auzit pe tovarășii politicieni vorbind ultima dată despre acest proiect, mai ieftin decât orice autostradă, fie ea și spre Teleorman? Mai departe: calea ferată între Transilvania și Muntenia, trecând Carpaţii prin Pasul Buzău – ideea din 1862 a lui Barițiu începe să fie pusă în practică în 1907, oprită apoi de mai multe ori și moartă-n coteț în 1931. Să vă spun parcursul: între 1920 și 1926, în nu mai puțin de patru programe de dezvoltare naţională, proiectul era vânturat ca fiind prioritate absolută, cu entuziasme frățești și sforăieli de presă. În 1923 am luat și un credit de o sută de milioane de lei pentru proiect. Și? Mai rămăseseră 40 de kilometri și, la revedere, am obosit și-am abandonat toată lucrarea. Acum comparați cu ceea ce se face azi la autostrăzile din România. Copy-paste… Câți bani s-au tocat? Unde-s autostrăzile? Unde-s ăia care se bat mereu cu pumnii-n piept că fac autostrada care să traverseze munții? 1918-2016: prea mult București și prea puțină Românie.
Și nu doar cu Ardealul a fost așa: Sever Bocu cerea autonomia Banatului în replică la aiureala hipercentralistă de la București; în Ardealul anului 1928, la Alba Iulia, în actuala Sală Caragiale, Maniu își aduna deputații – da, români care luptaseră pentru unire – și cerea dezunirea, exasperat și el de centralism; basarabeanul Pan Halippa, cel care s-a bătut pentru unirea Basarabiei cu România, președinte al Sfatului Țării în anul unirii, întemeietorul Universității din Chișinău, cerea în 1924, împreună cu aleșii basarabeni din noua Românie, descentralizare și autonomie administrativă, așa cum prevăzuse Declarația de Unire din 27 martie 1918, la punctul 2. De ce? Să cităm din Pan Halippa: „De la unire încoace, Basarabia este cârmuită într-un fel în care nu mai sunt cârmuite nici măcar coloniile negre din Africa. Noi, reprezentanții Basarabiei, nu mai putem, nu mai voim să ne agravăm răspunderea prin dosirea adevărului asupra situației reale din provincia noastră“. Să mergem în Bucovina, unde Iancu, cavaler de Flondor, cel care fusese acuzat de înaltă trădare pentru unionism, se retrăgea din toate funcțiile politice, dezamăgit de moravurile politice ce se instaurau, „în fața afacerilor veroase pe care unii din colegii din guvern le făceau în defavoarea Bucovinei și bucovinenilor“. Am citat din Iancu Flondor, ca să fie mai simplu. (Da, știu, nici nu am gătat editorialul că postacii spumegă pe pagină, spor să aveți!). E din istoria ascunsă sub preș, nu aia din manuale, aia prezentată ca o nuntă cu dar…
România ar fi putut, și încă poate, să fie o bijuterie – doar că trebuie resetată total şi pusă pe drumul mereu refuzat: acela al modernităţii. La câte resurse are, așezată între Occident și Orient, ar putea să trăiască bine din apartenența asta. Când ești la marginea marilor imperii, poți să te tângui că n-ai noroc sau poți să preiei valori din culturile acelor imperii, depinde în ce vrei să investești: în politicieni sau în profesori? Îți tragi o cocardă tricoloră, urli chestia aia cu dodoloața sau te apuci de lucru, atent la vremuri? Somn uşor sau Deşteaptă-te, române?
Da, îmi imaginez că pe unii i-am enervat, abia aştept să citesc comentariile, ha ha ha. De câte ori se vorbește despre descentralizare, se ridică niște domni care-i dau înainte cu articolul 1 din Constituție; a ajuns articolul ăsta argumentul suprem pentru a nu face nimic. Despre istorie? Vax albina, noi suntem boboru' şi ştim mai bine, că ne trage corentu' de la energiile de sub Bucegi. E 1 Decembrie? Până fierbe fasolea, să radem câteva ţuici, jos ungurii/evreii/soroşiştii şi julienii! Noroc cu eştia care vorbeşte acum, dăcât că are grije de noi, eştia e oameni mari, ştăbălăi adevăraţi, are ţările pe două străzi, în grădina maici Domnului!
