3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialUNTRR: Majorarea accizei la carburanţi poate aduce pierderi la bugetul de stat

UNTRR: Majorarea accizei la carburanţi poate aduce pierderi la bugetul de stat

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră că o majorare a accizei la carburanţi ar putea aduce pierderi la bugetul de stat şi solicită Guvernului să nu adopte o astfel de măsură de la 1 septembrie 2017, se arată într-un comunicat al UNTRR.

"În cazul în care statul va majora acciza cu 38 de bani pe litrul de motorină şi benzină, transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării, iar prin reorientarea alimentării a doar 15% din volumul actual de motorină vândut în România şi a scăderii cu acelaşi procent al alimentării cu benzina, se anulează orice câştig ipotetic al statului român!", se spune în comunicat.

Potrivit UNTRR, în România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care cinci miliarde de litri motorină şi două miliarde de litri de benzină. Astfel, cei 38 de bani în plus la acciza actuală ar putea aduce statului 45,22 bani (acciza + TVA) pentru fiecare litru de motorină şi benzină, matematic suma colectată suplimentar însumând circa 3,16 miliarde, în condiţiile în care se va menţine nivelul consumului de motorină şi benzină.

De asemenea, transportatorii atrag atenţia că circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali de pe teritoriul României s-ar putea reorienta în afara ţării, lucru ce ar avea un "impact dezastruos asupra bugetului de stat".

"Realitatea indică faptul că circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali (români şi străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara României ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român. De exemplu, un operator român care face transport internaţional cu 200 de camioane şi în prezent alimentează lunar 300.000 litri de motorina în România şi 300.000 litri de motorină în afara României, în cazul majorării accizei la motorină va alimenta lunar cel puţin 500.000 litri de motorină în afara României şi sub 100.000 litri de motorină în România", conform sursei citate.

Reorientarea a 15% din carburantul alimentat în România anual spre alte ţări va aduce pierderi bugetului statului, avertizează UNTRR.

"Prin pierderea întregii accize aplicate în prezent, de 330 euro/1000 litri la motorină şi de 359 euro/1000 litri la benzină, a majorării de 38 de bani şi a TVA-ului aferent (aplicat atât preţului motorinei, accizei, cât şi majorării acesteia) – statul român, deşi teoretic ar beneficia virtual de încasări de aproximativ 3,16 miliarde lei doar din majorarea accizei la motorină şi benzină, în practică nu va încasa în valoare absolută mai mulţi bani! Va încasa mai mulţi bani în valoare unitară – pe fiecare litru de motorină vândut în România însă în situaţia scăderii consumului de motorină cu mai mult de 15% în România, statul român va încasa mai puţini bani decât înainte de majorarea accizei", conform textului.

Transportatorii rutieri atrag atenţia asupra faptului că în 2014, statul român îşi propusese să încaseze 50,6 milioane euro lunar din supra-acciza, din care circa 36 milioane euro din acciza suplimentară la motorină şi aproape 15 milioane euro din acciza suplimentară la benzină.

"Statisticile au confirmat ca s-a încasat lunar cu aproape 11 milioane de euro mai puţin, din care 3 milioane euro mai puţin la motorină şi 8 milioane euro mai puţin la benzină. În iulie 2014, Institutul Naţional de Statistică indica o scădere de 18,5% a valorii carburantului vândut în România", subliniază ei.

În plus, UNTRR atrage atenţia autorităţilor că schema de rambursare a accizei suplimentare a funcţionat cu dificultate, întrucât toţi transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale alimentează în afara ţării, iar cei din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, au preferat să alimenteze în afara ţării, iar transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în România, sumele restituite reprezentând sub 3% din bugetele de peste 600 milioane lei alocate teoretic anual, în practică pe fluxul de lichidităţi al Ministerului Finanţelor sumele alocate în bugetele reale fiind disponibile la început de an şi spre final de an la nivel de 2-3% din bugetele teoretice.

De asemenea, UNTRR sugerează statului să restituie TVA-ul uşor şi predictibil românilor şi străinilor, astfel încât să atragă consum de carburant şi să colecteze aceeaşi acciză, dar de la un volum mai mare.

"Sugerăm statului să restituie TVA uşor şi predictibil românilor şi străinilor şi astfel să atragă consum de carburant în România şi să colecteze aceeaşi acciză de azi şi TVA, dar de la un volum mai mare. Astăzi statul câştigă din ce nu restituie, abordare care va duce la o reducere a volumelor spre bucuria vecinilor şi spre tristeţea românilor", spune Uniunea.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Cele mai citite

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Ciolacu și Lasconi, primele declarații după exit poll-uri

Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR), au făcut duminică seara, după închiderea oficială a urnelor, primele declarații, după ce exit poll-urile arată în...
Ultima oră
Pe aceeași temă