2 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialUnsprezece persoane au fost rănite într-un accident feroviar, în apropiere de Praga

Unsprezece persoane au fost rănite într-un accident feroviar, în apropiere de Praga

Unsprezece persoane au fost rănite într-o coliziune între un tren de călători şi o locomotivă, luni, către ora 8.00 GMT (10.00, ora României), la Kamenne Zehrovice, la 30 de kilometri vest de Praga, au anunţat salvatorii, citaţi de AFP, informeaza Mediafax.

„Accidentul s-a soldat cu 11 răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor locale de salvare, Tereza Janeckova.

„Unul dintre ei, cu o comoţie cerebrală, a fost transportat cu elicopterul la Praga. Ceilalţi au primit îngrijiri în spitale din regiune”, înainte de a pleca acasă, a precizat ea.

O anchetă a fost lansată pentru stabilirea cauzelor accidentului, a anunţat poliţia.

Cele mai citite

Mircea Lucescu: Am comis prea multe greșeli tehnice

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor, după meciul cu Kosovo Mircea Lucescu a criticat evoluția echipei sale după meciul disputat împotriva selecționatei...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă