6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialUniversitatea Bucureşti: Ponta a PLAGIAT dar nu putem face nimic în privinţa...

Universitatea Bucureşti: Ponta a PLAGIAT dar nu putem face nimic în privinţa retragerii titlului de doctor

Ministerul Educaţiei ar putea decide săptămâna viitoare retragerea titlului de doctor al premierului, după ce documentele care atestă plagiatul vor ajunge şi la Ecaterina Andronescu. Totuşi, ceea ce părea o chestiune clară, s-a transformat într-o dispută care ţine mai degrabă de chichiţe avocăţeşti.

 

Comisia de etică a prezentat în faţa Senatului Universităţii Bucureşti un raport oficial în care se arăta că Victor Ponta a plagiat în teza sa de doctorat „Curtea Penală Internaţională”. În aceeaşi şedinţă a Senatului, a fost înaintat un alt raport redactat de către trei jurişrti (un profesor de la Universitatea Bucureşti şi doi de la Universitatea din Strasbourg respectiv de la Sorbona) care a concluzionat că lucrarea prezintă numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind „un plagiat vădit”.

Citeşte şi

Surse universitare: şansele ca Victor Ponta să primească o sancţiune pentru plagiat sunt MINIME, în pofida unor DOVEZI CLARE

Lege şchioapă

Ceea ce părea o chestiune clară, s-a transformat, ulterior, într-o dispută care ţine mai degrabă de chichiţe avocăţeşti. Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a precizat că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar. Informaţia l-a lăsat fără replică pe decanul Facultăţii de Istorie, Adrian Cioroianu: „am fost senator, am fost ministru, dar nu am ştiut niciodată că un demnitar ar putea avea un alt tratament, un tratament separat, în acest caz. Nu am crezut că pentru demnitari Consiliul Naţional de Etică (aflat în subordinea Ministerului Educaţiei şi care a dat verdict de neplagiat) are o altă unitate de măsură, şi nu Legea educaţiei. Se bat cap în cap discuţiile comisiilor cu Legea educaţiei”, a spus Cioroianu, citat de Mediafax.

Discuţiile din Senat au fost aprinse, iar senatorii s-au împărţit în două tabere. Una dintre ele a susţinut că Universitatea Bucureşti poate aproba o decizie în urma căreia rectorul să ceară Ministerului Educaţiei, printr-o hârtie oficială, retragerea titlului de doctor. „Opoziţia” a susţinut, însă, că retragerea titlului de doctor nu poate fi făcută decât de ministrul Ecaterina Andronescu. În final, rectorul Universităţii, Mircea Dumitru, a tranşat disputa.

El a spus că Universitatea Bucureşti va trimite Ministerului Educaţiei, la începutul săptămânii viitoare, cele două rapoarte, care vor fi însoţite de o scrisoare oficială din partea instituţiei care atestă că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. Rectorul a precizat că Ministerul Educaţiei urmează să ia astfel act de raportul UB şi, în funcţie de dovezile care susţin plagiat, să ia măsurile legale care se impun, printre care şi retragerea titlului de doctor.

„Cazul este închis”

Este, totuşi, bizar că forul (Universitatea) care conferă o distincţie nu are nici o putere de decizie în cazul în care se dovedeşte că acesta a fost însuşită prin fals. Este un neajuns legislativ care trebuie corectat. În Germania sau SUA, Universitatea decide retragerea titlului de doctor. Teoretic, verdictul de plagiat ar trebui acceptat de Ministerul Educaţiei deoarece în cadrul acestei instituţii nu există nici o comisie sau nici specialişti abilitaţi pentru a analiza un dosar de plagiat.

Ca şi Senatul Universităţii, Ministerul Educaţiei ar trebui doar să ia act de raportul celor două comisii (de etică şi cea a juriştilor) şi să aplice sancţiunea care se impune premierului potrivit legii. În acest caz, deoarece vorbim de faptul că premierul a plagiat o treime din lucrare, Ecaterina Andronescu ar trebui să îi retragă titlul de doctor. Ministrul s-a antepronunţat, însă, declarând că nu va ţine cont de rapoartele venite dinspre Universitatea Bucureşti, iar „cazul este închis”. În acest context, cel mai probabil premierul va rămâne cu titlul de doctor.

Citeşte şi:

Universitatea Bucureşti, în urma unor şcoli din Ungaria, Cehia sau Polonia

Cele mai citite

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă