Uniunea Europeană (UE) va oferi Coreei de Nord un ajutor alimentar în valoare de 10 milioane de euro, pentru că se teme că 650.000 oameni din ţara comunistă ar putea muri de foame, relatează NewsIn.
Decizia intervine după o vizită făcută în iunie de experţi ai Comisiei Europene în Coreea de Nord, care a arătat că mulţi oameni recurg, de exemplu, la a mânca iarbă, după ce raţiile de mâncare oferite de Guvernul au fost reduse la echivalentul unui bol mic de orez pe zi.
„Este revoltător că Phenianul, an după an, îşi înfometează oamenii”, a declarat comisarul european pentru asistenţă umanitară Kristalina Gheorghieva. „În acelaşi timp, trebuie să ne respectăm valorile. Copiii nu ştiu politică şi nu ar trebui să fie victime”, a adăugat ea.
Ajutorul UE va fi deblocat sub „un mecanism de monitorizare dur„, convenit cu regimul de la Phenian în cursul vizitei din iunie. CE a descris termenii monitorizării drept „fără precedent”, iar Gheorghieva a precizat că regimul nord-coreean a dat dovadă de o „dorinţă neobişnuită (…) de a le oferi acces observatorilor”.
Asistenţa oferită de blocul european vizează în special copiii, femeile însărcinate, lăuzele, bolnavii şi bătrânii.