O tragedie umană se desfășoară în Mediterana, unde sute de mii de refugiați își riscă viața – și, în multe cazuri, o pierd – în căutarea unui refugiu în Europa. Cum răspunde Uniunea Europeană la această criză este important nu doar din motive umanitare, ci și pentru direcția spre care se va îndrepta în viitor însăși Uniunea. UE trebuie să acționeze corect.
Europa nu duce lipsă de provocări. În ultimii cinci ani, s-a confruntat cu o serie aparent nesfârșită de teste, precum ampla criză financiară a eurozonei, invazia Rusiei în Ucraina, temerile reînnoite cu privire la căderea Greciei și perspectiva unei retrageri a Marii Britanii. Dar nici una nu a venit cu întrebări atât de fundamentale despre sensul UE precum dezbaterea actuală referitoare la migrație.
Din păcate, eforturile nu au fost corespunzătoare. UE a acționat rapid după ce mai bine de 1.000 de imigranți s-au înecat, într-un episod îngrozitor, în aprilie, triplând bugetul pentru mult contestatele operațiuni de supraveghere navală și extinzându-și zona de intervenție pentru a acoperi discontinuitățile din operațiunea italiană Mare Nostrum. Această mișcare a dat deja roade, înregistrându-se un număr-record de persoane salvate.
O altă inițiativă – „Agendă privind Migrația“ a Comisiei Europene – nu este la fel de directă. Agenda prezintă un amestec confuz de măsuri cu diferite grade de detaliere.
O importantă și controversată direcție din agendă este reprezentată de planul de acțiune împotriva traficului de migranți. Documentul prevede posibilitatea de folosire a forței militare pentru a opri bărcile traficanților. Criticii au atenționat asupra riscului victimelor colaterale, contestând legalitatea planului și, cel mai important, eficiența intervenției armate în împiedicarea operațiunilor de trafic uman.
Există, de asemenea, perspectiva îngrijorătoare ca o astfel de inițiativă spectaculoasă, care ar putea crea impresia că UE acționează, să permită Uniunii și membrilor săi să evite angajamentul pe termen lung și eventuale măsuri politice nepopulare, pe care le-ar cere un răspuns eficient la criză. Într-adevăr, UE s-a concentrat până acum pe o măsură în mare parte simbolică: sistemul lărgit de relocare și reașezare, propus pentru cei care caută azil.
La prima vedere, sistemul de relocare – ce presupune mutarea a 40.000 de solicitanți de azil din Italia și Grecia spre alte țări membre ale UE, cu o alocare de fonduri în funcție de factori precum PIB, populație și rata șomajului – poate părea un pas substanțial. Dar, având în vedere că numai Italia a primit mai mult de 63.000 de cereri de azil și 170.000 de migranți clandestini anul trecut, impactul programului este minimal.
Propunerea Comisiei Europene are menirea să sublinieze solidaritatea europeană și repartizarea sarcinilor – ambele, principii de bază ale UE. Dar sfera limitată a planului subminează această impresie.
Mai rău, răspunsul la acest plan (unele state membre au ales să iasă din program, unele au obiectat față de modul cum vor fi stabilite cotele, iar altele au luat în considerare ideea ca UE să nu propună deloc o cotă) pare să sugereze că fiecare țară acționează pe cont propriu. Pe tot parcursul acestor discuții, linia dintre refugiați și migranți economic, care nu sunt protejați de convenții umanitare internaționale obligatorii, s-a subțiat tot mai mult.
Aceste gâlceve în fața unei suferințe umane incontestabile, la scară mare, contrazic valorile principale ale UE, inclusiv angajamentul său de a adera la o ordine internațională bazată pe reguli. Reflectă, de asemenea, o tendință tulburătoare ce afectează instituțiile UE: interesele individuale ale țărilor devin mai importante decât unitatea și cooperarea.
Problema vine din faptul că mulți europeni privesc UE fie ca un distribuitor de beneficii, fie ca o sperietoare sau ca un albatros – oricum, ceva față de care nu sunt obligați în nici un fel. Cum criza financiară a persistat, iar acuzațiile reciproce între țările membre au slăbit sentimentul de comunitate care formează fundația UE, provocarea refugiaților a exacerbat o divizare periculoasă. În loc să-și reîntărească fundațiile sale prin solidaritate și compasiune, Uniunea s-a fracturat.
De fapt, interesul Europei în găsirea unui răspuns eficient la criză trece dincolo de valori. Pe măsură ce îmbătrânirea rapidă a populației generează o semnificativă presiune fiscală, membrii UE au un puternic stimulent economic în acceptarea mai multor imigranți. Totuși, problemele pe termen scurt pe care le ridică o astfel de acceptare par să ascundă acest fapt.
Dar provocarea refugiaților nu e o chestiune pe termen scurt. Din contră, cum țările din tot Orientul Mijlociu și din Africa se confruntă cu o violență continuă, cu sărăcie și căderi de guverne, criza se va adânci. Doar în Libia, circa 500.000 până la un milion de migranți se pregătesc să pornească spre Europa.
A venit vremea să așezăm din nou principiile în fruntea politicilor.
Liderii UE trebuie să își ia un angajament clar pentru a face ce e necesar în abordarea crizei refugiaților, chiar dacă asta înseamnă inclusiv forțarea unor măsuri, cum ar fi opțiunile extinse de migrație legală, care nu sunt nici avantajoase, nici populare. Pentru a ușura implementarea, UE și statele membre ar putea iniția o campanie pentru a educa publicul referitor la beneficiile unui sistem al imigrației mai suplu și mai uman.
Nici un răspuns – trebuie accentuat – nu va fi complet fără un angajament susținut pentru rezolvarea cauzelor imigrației în masă, iar asta înseamnă o revizuire completă a politicii de vecinătate a UE. Noua politică ar trebui să se concentreze pe contribuția la crearea de oportunități economice în țări cu un număr mare de tineri șomeri, astfel încât tinerii să nu mai considere că a-și risca viețile pentru a ajunge în Europa este singura lor șansă de viitor.
Toate acestea vor solicita un angajament susținut, fundamentat pe un sentiment puternic al scopului comun.
Dacă europenii nu acționează împreună în chestiunea imigrației, multe alte persoane se vor îneca în Mediterana, iar UE va continua să se destrame. Este atât de simplu.
