Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, a declarat într-un interviu acordat presei germane că Europa a eşuat complet în gestionarea primirii de migranţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
‘În ceea ce priveşte înregistrarea şi repartizarea (refugiaţilor), cooperarea şi solidaritatea europene au eşuat complet’, a afirmat noul responsabil, potrivit ediţiei de vineri a publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).
Filippo Grandi, care a preluat actuala funcţie la 1 ianuarie, avertizează de asemenea împotriva unei închideri a graniţelor ţărilor europene care i-ar bloca de facto pe refugiaţii aflaţi deja în situaţie dificilă, în Grecia. ‘Teama noastră este că închiderea graniţelor naţionale în Europa ar putea face ca sute de mii de refugiaţi să rămână în Grecia’, potrivit unor extrase ale interviului difuzat joi seara. Potrivit agenţiei ONU, peste un milion de migranţi au sosit pe mare în Europa, anul trecut.