Anii 1982, 1983, sunt legaţi de Ungaria şi naţiunea maghiară. În România, am concertat cu aproape toate orchestrele. Prin martie, 1983, circula zvonul despre o nouă ediţie a Concursului International de Dirijat din Budapesta, organizat de MTV. Concursul avea notorietate. M-am dus la Consulatul Maghiar de pe strada Zriny, azi Serviciul Paşapoarte, Cluj, şi am obţinut formular de înscriere. Răspunsul de la Budapesta a fost pozitiv, dar trebuia să plătesc taxa de participare şi cheltuielile. Nu aveam banii. M-am întors la consulul maghiar, care m-a asigurat că va aranja aceste cheltuieli. Pe 23 aprilie, 1983, eram gata să intru în concurs. Deschiderea a facut-o dirijorul Janos Ferencsik. Eram dirijori din toată lumea, SUA, Canada, Noua Zeelandă, Japonia, Europa. În runda a III-a am tras bilet Bela Bartok, „Tanzsuite”, o lucrare de o rară frumuseţe.
Mi s-a spus de către juriu că trebuie să revin la Budapesta pentru a-mi completa studiile de dirijat. Eram în Italia, când prin iulie, via Cluj, primesc invitaţie din partea Ministerului Învăţământului din Budapesta. Mi se transmitea în scris că trebuie să mă prezint pe 15 septembrie, pentru a urma cursurile de dirijat la Academia „Franz Liszt”. Am trimis documentele la Bucureşti pentru viză de studii. Răspunsul a fost NU. Uitându-se în nişte hârtii, Şeful Serviciului Paşapoarte, Cluj, colonelul Ivaş, îmi spune: „domnule Aluaş, văd că aţi fost plecat în străinătate de multe ori, dar niciodată ca turist. Scrieţi acum, în faţa mea, o cerere de mână, în care solicitaţi o plecare în Ungaria ca turist. Când ajungeţi în Budapesta, mergeţi la Ambasada Română şi solicitaţi viză de studii pe baza documentelor pe care le aveţi”. Aşa am făcut şi am obţinut în Budapesta viză pe doi ani, cu intrări şi ieşiri nelimitate.
Un câştig extraordinar
Studiul la Budapesta a fost un câştig extraordinar, profesional şi spiritual. Aveam cursuri intense, marţea şi joia, de la 14:00 la 20:00. Se ţineau în engleză. Odată pe lună dirijam orchestra MAV. Sala Academiei „Franz Liszt” este foarte frumoasă, cu o acustică perfectă. În martie, 1984, l-am cunoscut pe Leonard Bernstein. Apoi profesorul meu Lukacs Ervin, dirijori unguri ca Janos Ferencsik, Adam Medvecki, pianişti ca Zoltan Kocsis, Ranki Deszo, profesori şi compozitori excepţionali, ca Emil Petrovic. În Cluj avusesem profesori slabi, inclusiv cei maghiari. Eu am fost privilegiat, avândul pe Erich Bergel, la Bayreuth. Budapesta este un oraş plin de istorie, liberal, internaţional. Locuiam în gazdă în Buda, la câţiva metri de biserica Sfântului Ştefan, statuile lui Iancu de Hunedoara şi Eugene de Savoya. Zilnic, de pe o bancă, contemplam de sus, toată Budapesta.
Bursa era substanţială. Am fost programat cu concert, cu orchestra MAV, solist Ştefan Ruha, concert foarte bine plătit. A fost un mare succes. Am vizionat teatre particulare, imposibil de imaginat într-o altă ţară comunistă. Am cunoscut-o pe prima soţie a lui Janos Kadar şi am fost cu ea la licitaţii de tablouri în Hotelul Hilton, unde se vindeau lucrări în valori de sute de mii de dolari. În primăvara lui 1984, Filarmonica din Satu Mare a organizat concurs pentru ocuparea postului de dirijor. Am participat şi am luat concursul. La Budapesta, am dat examenul final în faţa comisiei, program: Emil Petrovic, Poem pentru soprană şi orchestră, pe versurile poeziei „Somnoroase păsărele”, de M. Eminescu; F. Chopin, Concertul 2 pentru pian şi orchestră; J. Brahms, Simfonia a IV-a. Am iubit ţara şi naţiunea vecină. Este perfect integrată în Europa creştină, şi apără civilizaţia, cultura şi valorile vestice. Ungurii au dat atenţie talentului şi personalităţii mele. Eu, român din Ardeal, care nu vorbesc ungureşte. Ungurii, cu care vom continua să convieţuim în această zonă de Europă, cel puţin 1.000 de ani de acum încolo.
