0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialUngaria a început recrutarea de paznici de frontieră înarmați pentru a opri...

Ungaria a început recrutarea de paznici de frontieră înarmați pentru a opri migranții. 3.000 de persoane vor fi antrenate special

Ungaria a început recrutarea şi antrenarea a circa 3.000 de paznici de frontieră, totul pentru a opri un eventual val de migranți veniți dinspre Serbia și Croația, potrivit Reuters.

Cei recrutați trebuie să aibă între 18 și 55 de ani, ei fiind nevoiți să urmeze un curs de pregătire rapid, de șase luni. Ei vor fi învățați să folosească arme, judor, să pună cătușe unor suspecți, dar și cum să găsească și să rețină grupuri mari de persoane.

Cursurile includ şi câteva noţiuni de multiculturalism. “Am început să învăţăm despre religiile importante din lume, cine în ce crede”, spune unul dintre recruţi, Sandor Jankovics.

După absolvire, noii paznici vor fi plătiţi cu peste 700 de euro pe lună, cu mult peste salariul minim pe economie pentru absolvenţii de studii medii, care este de 516 euro pe lună.

1.000 de persoane au fost recrutate până acum, dar recrutările continuă chiar și în licee.

Întrebat despre condiţiile în care viitorii paznici vor putea folosi forţa împotriva migranţilor, şeful poliţiei regionale de la graniţa cu Croaţia, Attilo Piros, a declarat că regulilele sunt aceleaşi ca în cazul poliţiei – să recurgă la forţă ca ultimă soluţie.

Potrivit lui, orice folosire a forţei trebuie să fie proproţională şi justificată. “Unul dintre cele mai importante lucruri în pregătirea de şase luni este să îi învăţăm că legea, dar, de fapt, baza sa morală şi etică, este că infractorii sunt fiinţe umane şi toată lumea are drepturile omului”, a adăugat oficialul.

 

Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă