1.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialUnde vara e ca iarna

Unde vara e ca iarna

Arată exact ca o vedere clasică din munţii austrieci. Un orăşel adunat în jurul unui lac, căsuţe co­lorate şi munţi înalţi împrejur. Dar nu e orice vedere. Pentru că locul acesta era unul din preferatele Împărătesei Sissi.

Aici faţa imperială făcea drumeţii lungi pe munte, singură sau împreună cu Kaiserul. Aici e tărâmul piscurilor înalte de peste 3.000 de metri şi tot aici găsiţi unul dintre cele mai complete şi interesante muzee de maşini din întreaga Europă. Zona este casa gheţarului Kitzsteinhorn, locul unde vara e ca iarna şi schiurile nu se suie în pod niciodată. Vara coborâţi de pe Kitzsteinhorn, după câteva ture de schi sau săniuş, scăpaţi de hainele groase şi săriţi direct în lacul Ziller. Zilele sunt lungi şi soarele merge greu la culcare.

Atracţii – lucruri şi locuri de făcut şi de văzut

Zell am See

Vara, la fel ca şi iarna, Zell am See mai are o atracţie… distractivă, în lipsă de alt cuvânt: multe cluburi de noapte unde turiştii in­tră la lăsatul serii şi ies la ivirea zorilor. În unele sunt trupe ce cântă live, altele sunt specializate pe club sau house, însă toate sunt pline ochi mai ales de vacanţionişti din vestul Europei: germani, olandezi sau italieni. Great party! Însă natura e cea mai mare atracţie şi distracţie aici.

Din centrul staţiunii Zell am See urcaţi cu telecabina pe muntele ce stră­ju­ieşte aşezarea – Smitten. De la înălţime puteţi admira panorama a peste 30 de piscuri muntoase ce au fiecare aproximativ 3.000 de metri înălţime şi, dacă sunteţi curajoşi, tot de aici puteţi face paragliding, alunecând uşor pe deasupra vârfurilor de brazi şi aterizând lin, în vale, aproape de malul lacului. În vremurile noastre accesul spre pisc se face cu telecabina, însă acum peste 100 de ani, numai temerarii, iubitori ai muntelui se încumetau să urce, pe jos, până aici. Iar printre ei s-a numărat şi poate cea mai cunoscută austriacă a tuturor timpurilor: Împărăteasa Sissi. În amintirea ei, sus, pe Smittenhohe s-a ridicat o capelă ce-i poartă numele. Capela este mai mult loc de popas pentru drumeţi decât un loc de rugăciune, însă din când în când, aici au loc slujbe şi nu de puţine ori îndrăgostiţi excentrici aleg să-şi unească destinele chiar aici.

De la munte la mare nu e decât un pas. Pardon, de la munte la lac, pentru că, deşi Zell am See are atmosfera unei staţiuni la mare, marea e de fapt un lac, adânc şi cu apă potabilă, bun pentru sporturi nautice: surf, canoe sau pentru o plimbare de agrement cu celebrul vapor ce poartă numele mun­te­lui Smittenhohe. Atmosfera de pe vapor e cât se poa­te de relaxa­tă. Turiştii stau la bârfă la un pahar de bere sau vin, iau ma­sa sau pur şi simplu admiră peisajele ce se desfă­şoară în faţa ochilor pe malurile lacului.

Kaprun

La 10 kilometri de Zell am See se află Kaprun. Nu se poate lăuda cu un lac atât de frumos ca şi localitatea-soră, însă aici „locuieşte” marele gheţar Kitzsteinhorn. Aici se află muzeul de maşini şi casca­dele Sigmund Thun Klamm. Kitzsteinhorn e sinonim cu vacanţa la Kaprun. Şi iată de ce se face atâta caz de acest munte în­ghe­ţat. Drumul până pe gheţar, ce se înalţă la peste 3.000 de metri altitudine, durează destul de mult şi se face în trei etape. La mijlocul drumului vă puteţi echipa cu haine groase şi bocanci pentru gheaţă şi zăpadă, pentru a putea fi pregătiţi de întâlnirea cu zăpada în miezul verii.

Schiul nu este neglijat în lunile de vară, astfel că în iulie şi august e cel mai propice sezon pentru a vă iniţia în tai­ne­le acestui sport, şcolile de schi fiind des­chise şi instructorii extrem de răbdători.
În subsolul unui hotel de patru stele se află unul dintre cele mai complete muzee de maşini de epocă pe care l-am văzut vreodată. Modele vechi, modele ciudate, modele unicat, toate în perfectă stare de funcţionare, stau înghesuite, pe rafturi, la propriu, aşteptând ochii cu­rioşi ai turiştilor iubitori sau nu ai cailor putere. Muzeul a fost inaugurat în 1996 şi este deschis zilnic.

Cascadele Sigmund Thun Klamm sunt ultima oprire în itinerariul pe care vi-l propun la Zell am See/Kaprun. Locul este din poveştile cu babe cloanţe şi căpcăuni care au săpat în munte, au modelat stâncile şi au prăvălit apa peste tot acest design made în ţara lor de basm. E finalul sau începutul cel mai frumos pentru un loc unde te afli tot timpul la graniţa dintre magie şi realitate, dintre iarnă şi vară, dintre soare şi ninsoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă