5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialUnde nu este bine să plecaţi la drum

Unde nu este bine să plecaţi la drum

Avertizarea de cod portocaliu, care înseamnă ninsori abundente, viscol şi polei, se menţine până mâine la ora 18.00. Nu plecaţi la drum către Mehedinţi, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Constanţa, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Gorj şi Vâlcea. Circulaţia pe drumurile naţionale din aceste judeţe ar putea fi restricţionată. „Situaţia se poate schimba de la o oră la alta, aşa că este mai bine să evitaţi deplasările”, spun reprezentanţii Comandamentului de Iarnă. Nici varianta de a folosi trenul pentru deplasări nu mai este foarte sigură. O sută de trenuri au fot anulate în zona de sud şi sud-est a ţării, iar în prezent se circulă cu 90% din trenurile programate pentru o zi normală. În Gara de Nord din Bucureşti, 13 trenuri au întârzieri peste 80 de minute, iar ruta Bucureşti-Istanbul a fost închisă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din Bulgaria.

La Autogara Obor din Bucureşti au fost sistate toate transporturile până pe 8 februarie, iar la autogara Militari, numai câteva firme mai efectuează curse.
Autostrada Soarelui este în continaure blocată. Lucrurile stau ceva mai bine pe A1 (Bucureşti-Piteşti) şi pe DN1. „Spre Sibiu şi Braşov se circulă destul de bine”, ne-au anunţat reprezentanţii Comandamentului de Iarnă.

Rămân închise următoarele drumuri naţionale şi autostrăzi:

1. A2

2. DN 1D Albeşti – Urziceni

3. DN 22 Râmnicu Sărat – Băile şi Măcin – Tulcea – limita cu judeţul Constanţa

4. DN 23A Gologanu – Ciorăşti

5. DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti

6. DN 2C Costeşti – Slobozia

7. DN 2N Bogza – Jitia

8. DN 2R Jitia – Vintileasca

9. DN 2B Buzău – Galaţi – frontiera cu Republica Moldova

10. DN 11A Bârlad – Oneşti

11. DN 2D Focşani – limita cu judeţul Covasna

12. DN 2M Focşani – Odobeşti – Coasa

13. DN 23 Focşani – Brăila

14. DN 2L Tişiţa – Panciu

15. DN 24 Tişiţa – Vaslui

16. DN 2 Bucureşti – Adjud

17. DN 25A Fundeni – Năneşti

18. DN 2G Bacău – Comăneşti

19. DN 2F Bacău – Vaslui

20. DN 5A blocat în localitatea Izvoarele între km 22 şi km 25

21. DN 24C Vânători – Rădăuţi Prut

22. DN 15D Piatra Neamţ – Roman – Negreşti

23. DN 24A Murgeni – Huşi

24. DN 10 Buzău – Braşov

25. DN 1A Vălenii de Munte – Săcele

26. DN 7C Curtea de Argeş – Piscu Negru

27. DN 71 Moroieni – Sinaia

28. DN 22B Brăila – Galaţi

29. DN 24D Bârlad – Cuca – Tuluceni

30. DN 26A Oancea – frontieră cu Republica Moldova

31. DN 2A Urziceni – Hârşova

32. DN 31A Olteniţa – Mănăstirea

33. DN 3A Lehliu – Feteşti

34. DN 3B Călăraşi – Feteşti – Giurgeni Vadu Oii

35. DN 3 limită judeţ Ilfov – Călăraşi

36. DN 4 limită judeţ Ilfov – Olteniţa

37. DN 21 Brăila – Slobozia – Călăraşi

38. DN 25 Tecuci – Şendreni

39. DN 26 Galaţi – Oancea – Murgeni

40. DN 31 Cuza Vodă – Olteniţa

41. DN 41 Olteniţa – Daia

42. DN 1B Ploieşti – Mizil – Buzău

43. DN 21A Bărăganu – Ţăndărei

44. DN 22A Cataloi – limita cu judeţul Constanţa

45. DN 22D Măcin – Două Cantoane

46. DN 22E Brătianu – Gărvan

47. DN 22F Horia – Nalbant

 

 

 

 

Cele mai citite

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă