2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialUnde mergem de Crăciun şi de Revelion

Unde mergem de Crăciun şi de Revelion

Staţiunile europene de schi atrag milioane de turişti în fiecare iarnă şi oferă zeci de mii de kilometri de pârtie, la pachet cu peisajele care ajută frigul extrem să-ţi taie respiraţia. Ofertele „laste minute” te ajută să ai parte de o vacanţă de vis la preţuri mici. Însă nu este obligatoriu să schiaţi de sărbători, deoarece Austria vă oferă o întreagă paletă de opţiuni. Prin urmare, unde mergem de sărbători?

Iarna este aproape, iar staţiunile de schi au prins viaţă şi au devenit punctele de atracţie pentru zeci de mii de turişti dornici să se distreze şi să schize pe cele mai bune pârtii. Europa oferă mult mai multe trasee de schi şi de snowboarding decât orice altă parte a lumii. Iar Austria este la doi paşi. Acolo găsiţi servicii ireproşabile şi zeci de mii de kilometri de pârtie

Revelion la schi în Zell Am Zee şi Kaprun

Kaprun este o mică localitate în regiunea Pinzgau din landul Salzburg din Austria şi este situată în Parcul Naţional Huhe Tauern, unde se află vârfurile Wiesbachhorn, cu o înălţime de 3.570 metri, şi Kitzsteinhorn, cu o înălţime de 3.203 metri. Asta înseamnă peisaje magnifice şi condiţii de schi la cel mai înalt nivel.

Şapte nopţi de cazare la Kaprun de la Holiday Dreams Travel între 27 decembrie şi 4 ianuarie costă 210 euro de persoană într-o cameră dublă. Preţul nu include transportul, masa, taxa hotelieră de 0,5 euro de persoană pe noapte şi asigurările medicale şi de călătorie.

Şase nopţi de cazare cu demipensiune, la un hotel de patru stele în Zell Am Zee, de la Ecovoyage Tour, costă 672 de euro în perioada 29 decembrie – 12 ianuarie. Hotelul este situat în piaţa centrală din Zell Am Zee la o distanţă de doar două minute de mers pe jos de instalaţia de transport pe cablu.

Cel mai apropiat aeroport este cel din Salzburg, aflat la o distanţă de 80 de km de staţiune. Transportul nu este inclus în preţ. Un apartament de 72 de metri pătraţi în centrul staţiunii pentru şase persoane de la Ecovoyage Tour costă 271 de euro pentru şase nopţi, în perioada 29 decembrie – 12 ianuarie.

La Viena de Crăciun

Cel mai potrivit loc pentru a petrece Crăciunul este, de departe, capitala Austriei. În perioada Crăciunului, în Viena au loc peste 50 de târguri de profil. Unul dintre cele mai grandioase târguri de Crăciun este cel organizat la Palatul Schoenbrunn, însă există şi târguri mai puţin cunoscute turiştilor unde atmosfera tradiţională este mai mult decât pregnantă şi pitorească. Puteţi alege să vă plimbaţi prin Spittelberg, un cartier boem foarte iubit de localnici, puteţi admira frumuseţile oraşului în apropierea arterei comerciale Mariahilfer sau puteţi merge la târgul de lângă vechea clădire a spitalului municipal AKH. În aceste locuri, tradiţia culinară şi meşteşugărească oferă vizitatorilor o atmosferă cu adevărat unică.

Ofertele „last minute” sunt cele mai profitabile. Patru nopţi de cazare cu micul dejun inclus costă 325 de euro de la Clasic Turism. Preţul include biletul de avion Bucureşti – Viena – Bucureşti, precum şi taxele de aeroport. Asigurarea medicală şi transferul aeroport – hotel – aeroport nu sunt incluse în preţ. Plecarea are loc sâmbătă, 22 decembrie. Un sejur de cinci nopţi la un hotel de trei stele de la Arrow International Travel costă 198 de euro. Preţul include micul dejun, însă nu include transportul şi asigurările medicale. Plecarea are loc duminică, 23 decembrie. O ofertă similară de la aceeaşi agenţie de turism, însă la un hotel de patru stele, costă 260 de euro de persoană.

Revelion Vienez

Viena ţine teribil să ne amintească, la fiecare pas, faptul că a fost capitala unui imperiu. Prin urmare, nicăieri nu pare mai potrivit să vă petreceţi revelionul decât într-unul dintre numeroasele locuri amenajate special pentru turişti şi pentru localnicii dornici să participe la numărătoarea inversă în cel mai cosmopolit mediu cu putinţă. Trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele de la Weco Holidays costă 216 euro de persoană. Preţul include şi biletul de avion Bucureşti – Viena – Bucureşti, însă nu include asigurarea medicală, transferul aeroport – hotel – aeroport şi taxele de aeroport (125 de euro). Plecarea are loc pe 30 decembrie. Trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de patru stele de la Estella Travel costă 216 euro de persoană. Transportul poate fi asigurat la cerere contra unei taxe suplimentare.

Cele mai citite

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...

De la întrerupător clasic la control vocal | Transformă-ți lustra într-un sistem inteligent 

Deschizi ușa casei și, înainte să apeși pe întrerupător, lumina din living se aprinde singură. Lustra living-ului se colorează în nuanțe calde, creând instant...

Premieră istorică realizată de astronomi

Astronomii au realizat o premieră istorică, capturând o imagine detaliată a stelei WOH G64, un gigant roșu aflat în ultimele etape ale vieții, situat...
Ultima oră
Pe aceeași temă