102 localităţi se află pe harta cu potenţiale locaţii pentru viitoarea centrală nucleară pe care ar urma să o construiască România până în 2025. Majoritatea se află de-a lungul unor râuri din jumătatea de nord a ţării – Cluj, Maramureş, Neamţ, Vaslui, Braşov, Sibiu, Hunedoara, Arad – sau în Dobrogea, potrivit unei hărţi care a fost ţinută la secret până de curând. Potrivit hărţii, multe dintre locaţiile propuse se află în apropierea unor oraşe mari: Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu sau Baia Mare.
Organizaţia Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice au obţinut însă în instanţă desecretizarea listei, în urma unui proces cu Ministerul Economiei. Studiul complet nu a fost încă desecretizat. Potrivit organizaţiei ecologiste, statul a plătit sute de mii de euro pentru studiul privind amplasarea viitoarei centrale, deşi ar fi trebuit să întrebe populaţia în această privinţă înainte de a aloca fondurile.
În ciuda dezastrului de la Cernobîl, de acum 25 de ani, energia nucleară a fost privită ca o soluţie mult mai eficientă şi mai puţin poluantă decât cele tradiţionale. Accidentul de la centrala japoneză Fukushima, de luna trecută, a determinat mai multe state să-şi revizuiască politica în materie de energie nucleară, dar ţări emergente, ca India şi China, au anunţat că plănuiesc să ridice zeci de reactoare în următorii ani.