17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialUnde a inceput sfarsitul comunismului?

Unde a inceput sfarsitul comunismului?

» La 20 de ani de la caderea comunismului, polonezii simt ca rolul lor este minimalizat, imaginea daramarii Zidului Berlinului acaparand tot interesul.

"Polonia a pierdut lupta pentru memorie", a declarat dezamagita senatoarea Dorota Arciszewska-Mieleczyk, pentru "Spiegel Online". Astazi in varsta de 41 de ani, ea isi aminteste cum, tanara fiind, in 1980, le ducea impreuna cu bunica ei sandvisuri grevistilor de la santierul naval "Lenin" din Gdansk, centrul sindicatului liber Solidarnosc (Solidaritatea), initiatorul si conducatorul transformarilor care au dus, noua ani mai tarziu, la caderea comunismului.
Simbolic, relateaza publicatia germana, la intrarea in sediul Solidaritatii sunt expuse fragmente din doua ziduri,  unul de la Berlin, iar celalalt din zidul care inconjura santierul naval "Lenin", zid pe care tanarul Lech Walesa l-a escaladat in 1980 pentru a ajunge la colegii pe care i-a condus in timpul grevelor. O sageata vopsita in rosu si alb (culorile Poloniei, dar si ale Solidaritatii) este indreptata de la fragmentul de zid polonez la fragmentul din Zidul Berlinului, insotita de inscriptia "Drumul spre libertate". Mesajul este clar: fara Lech Walesa si camarazii sai, Zidul Berlinului nu ar fi fost daramat niciodata.

"Polonezii s-au revoltat constant impotriva comunismului. si in 1980, pentru prima data, i-am silit (pe comunisti – n.r.) sa se abtina de la a recurge la violenta", explica actualul lider al Solidaritatii, Janusz Sniadek, participant la evenimentele de atunci. Numarul protestatarilor iesiti in strada la chemarea sindicatului Solidaritatea a fost atat de mare, incat regimul comunist a fost nevoit pentru prima data sa se recunoasca infrant si sa accepte negocieri ce au dus la semnarea unui acord cu Solidaritatea, stabilind principiile care au culminat cu Convorbirile de la Masa Rotunda si acordul din 1989, in urma caruia au fost organizate alegeri libere pe 4 iunie 1989. Prin urmare, cand au inceput Manifestatiile de Luni din Leipzig, Polonia avea deja de patru saptamani un guvern condus de un reprezentant al Solidaritatii, Tadeusz Mazowiecki, aminteste "Spiegel Online".

Oamenii au insa nevoie de imagini puternice, de simboluri, iar caderea Zidului Berlinului are un impact mult mai puternic decat negocierile sau alegerile, recunosc polonezii. Pentru a recupera macar o parte din terenul pierdut si a obtine recunoasterea pe care o merita, ei au recurs la o campanie de PR avandu-l in centru pe… Gary Cooper. Intr-un poster imens afisat pe cladirea Ambasadei Poloniei din Berlin, starul western american apare cu emblema Solidaritatii deasupra insignei de serif si cu un buletin de vot in mana in locul revolverului.

» Valea Jiului si Brasov
Nici romanii nu stau mai bine in privinta recunoasterii meritelor lor in lupta impotriva comunismului. Despre revoltele din Valea Jiului, din august 1977, si cele de la Brasov, din noiembrie 1987, se vorbeste doar in cateva randuri in manuale de istorie si in cateva lucrari ale unor cercetatori, iar asupra numelor celor care au avut curajul sa-si manifeste revolta se asterne uitarea. Polonezii isi pun problema recuperarii istoriei lor recente, a memoriei, dar in Romania acest subiect nu mai trezeste, din pacate, decat interesul unui grup ale carui randuri se raresc cu fiecare zi ce trece.

Cele mai citite

Răzvan Marin, aproape de un gol antologic! Echipa românului a fost zdrobită de Napoli

Cagliari a suferit o înfrângere categorică în fața celor de la Napoli, iar Răzvan Marin a fost unul dintre puținii jucători ai echipei sale...

Ovidiu Hațegan a luat decizia! Ce se întâmplă cu arbitrul român

Ovidiu Hațegan, unul dintre cei mai cunoscuți arbitri români, a decis să pună capăt carierei sale de arbitru central, la vârsta de 44 de...

Studiu: Clienții băncilor românești sunt mai puțin loiali decât media europeană

Un studiu realizat de compania de consultanță în management Kearney arată că 73% dintre clienții băncilor europene și-au păstrat contul principal la aceeași instituție...
Ultima oră
Pe aceeași temă