7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialUna dintre siamezele internate la "Grigore Alexandrescu" a murit, cealaltă e în...

Una dintre siamezele internate la „Grigore Alexandrescu” a murit, cealaltă e în stare foarte gravă

Una dintre siamezele internate din 26 decembrie 2011 la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală a încetat din viaţă marţi, iar cealaltă, care a fost operată de urgenţă ulterior, este în stare foarte gravă, au declarat, reprezentanţii unităţii sanitare, citaţi de Mediafax.

„Imediat după deces, a doua siameză a fost operată, pentru separare, însă starea ei este foarte gravă, din cauza multiplelor malformaţii pe care le are”, a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Raluca Alexandru.

Cele două fetiţe siameze, care cântăreau la naştere împreună două kilograme şi 800 de grame, s-au născut, în 26 decembrie 2011, la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, fiind transportate de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu” declara atunci că starea siamezelor este gravă, precizând că acestea sunt lipite în zona ficatului, dar că au inimi separate.

Raluca Alexandru spunea că medicii au luat legătura cu doctorul Gabriel Ionescu, stabilit în Emiratele Arabe, care în anii ’80 s-a ocupat de siamezele Lina şi Gherghina, în vederea unei eventuale intervenţii chirurgicale. Potrivit acesteia, nu se pune problema unei intervenţii de separare a fetiţelor mai devreme de 7-8 luni.

În ianuarie, conducerea Spitalului „Grigore Alexandrescu” preciza că starea siamezelor internate în unitatea de terapie intensivă nou-născuţi se menţine gravă, dar stabilă, din cauza prematurităţii şi a malformaţiilor asociate.

Cele mai citite

Victor Negrescu trasează ținte ambițioase pentru România în UE în 2025

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, afirmă că ţintele României la nivelul UE trebuie să fie, pentru acest an, dezvoltarea capacităţii de negociere şi plasarea...

Crăciunul pe rit vechi: Tradiții și semnificație pentru creștinii ortodocși

Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, în loc de 25 decembrie, așa cum este stabilit în calendarul gregorian. Diferența de...

Pierderi record de locuri de muncă pe piața pieselor auto din Europa: peste 30.000 de concedieri în 2024

Pierderile de locuri de muncă în rândul producătorilor europeni de piese auto s-au dublat în 2024, ajungând la peste 30.000, potrivit unui raport realizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă