1.9 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn vot cu mesaj!

Un vot cu mesaj!

Primul sezon de la cea mai vizionată emisiune din ultimii ani, „Românii au talent”, a avut finala în cea de-a doua zi de Paşte. Şi cred că Pro Tv a ales bine momentul difuzării finalei, chiar dacă a avut o concurenţă serioasă în meciul Steaua – Dinamo, mai ales că soarta câştigătorului marelui premiu depindea de voturile telespectatorilor.

Care, de această dată, erau odihniţi şi relaxaţi ca după sărbătoare. O sărbătoare în care, se pare, am fost mai cumpătaţi decât în alţi ani. Un lucru bun, indiferent de motivul care l-a generat.

Tot aşa cum, indiferent de cum denumeşte fiecare talentul, finala a adus în faţa telespectatorilor concurenţi ale căror numere au încântat, alegerea câştigătorului nefiind deloc uşoară. Şi, după cum s-a dovedit, deloc predictibilă.

Pentru că, dacă ne-am fi orientat strict după talentul brut, nelucrat, probabil că între Narcis Iustin Nanău, Cosmin, Valentin Dinu sau Cristina şi Alina românilor (fiecare cu gusturile lui) le-ar fi fost greu să aleagă. Câştigătorul, Adrian Ţuţu, a fost pentru mulţi o surpriză. Surpriza care a arătat că, de multe ori, instrumentul de măsură al românului nu ţine neapărat de calitatea actului artistic, ci mai degrabă de mesaj şi de contextul social.

Cele mai citite

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...

DGASPC Mureș răspunde acuzațiilor CRJ după ce au fost sesizate nereguli foarte grave în patru centre

Directorul general al Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Hajnal Katalin Miklea, susține că cei 63 de copii cu dizabilități din cele...

AUR se așteaptă la cel puțin 30000 de oameni la protestul pe care-l organizează duminică

AUR-ul condus de George Simion a anunţat că aşteaptă "cel puţin 30.000 de români" la "Mitingul pentru democraţie" din Capitală. În acest context, AUR vine...
Ultima oră
Pe aceeași temă