Sunt voci care il descriu pe Sever Muresan drept unul dintre impostorii de frunte ai perioadei de tranzitie. Fost tenisman si veritabil globetrotter inca din perioada antedecembrista datorita dublei sale cetatenii (franceza si romana), Muresan a fost printre primii care au inteles ca Romania putea lesne permuta de la comunismul dogmatic la un capitalism promiscuu chiar si in conditiile in care puterea ramanea pe mainile vechii garzi – careia i se deschideau, brusc, oportunitati inedite de acumulare a unor averi fabuloase. Populatia era, oricum, una predominant docila, usor de multumit cu seria restranselor libertati primite si la fel de usor de pacalit intr-o sumedenie de chestiuni cruciale. Astfel, romanii s-au trezit, pana la urma, pradati de aceiasi invidizi care ii tinusera captivi si pana in 1989.
Inclin sa-l percep pe Muresan nu ca pe un simplu snapan, ci ca pe un trendsetter, un soi de profet al vremurilor sale. A lansat, plin de incredere, prima banca privata din Romania, al carei actionar majoritar a fost – miile de depunatori fiind stimulati a-si plasa economiile la Banca Dacia Felix pe motiv ca gestul ar fi unul patriotic. A ales Clujul ca locatie a sediului central al noii institutii financiare – oras care gratie extravagantei strategii economice a edilului Gheorghe Funar urma sa devina citadela nationalismului romanesc. Publicatii nationaliste de genul Romanul incurajau de zor dezvoltarea feluritelor mini-Caritasuri. Curand, Dacia Felix vestea deschiderea unor prime filiale in strainatate, pe taramuri exotice precum America de Sud sau Asia – unde legislatia bancara era, fireste, una extrem de laxa. Banca a dat faliment in 1995, pierderile insumand 160 de milioane de dolari. Cu toate acestea, a durat pana in 1997, cu alte cuvinte doi ani buni, pana cand statul a inceput sa se intereseze cat de cat de persoana lui Muresan si de ceilalti bancheri implicati.
Tribunalele din Romania nu i-au dat multa bataie de cap, in schimb judecatorii de instructie elvetieni s-au dovedit mai putin intelegatori, Muresan fiind condamnat la peste trei ani de inchisoare pentru un caz de escrocherie in valoare de 25 de milioane de dolari in detrimentul Bancii Dacia Felix. A urmat o perioada de detentie in Franta, dupa care Muresan a revenit, intr-un final, pe meleaguri natale – unde nu a gasit, deocamdata, nici un cuvant de regret pentru soarta celor multi ajunsi saraci lipiti pamantului de pe urma confientei lor in banking-ul patriotard. A preferat postura de victima, lamentandu-se despre dezinformari si inscenari si explicand ca de fapt banca in cauza ii este datoare cu 40 de milioane de dolari. Comparativ, Maria Vlas – personaj-cheie al scandalului FNI – a oferit, fie si involuntar, o lectie de demnitate. Lipsita de aliati influenti, in cazul ei autoritatile au decis curand ca locul potrivit pentru fosta presedinta SOV Invest, firma de investitii ce administrase FNI, era in spatele gratiilor – unde a si vietuit, fara sa se planga, pana de curand.
Cat priveste suferintele lui Sever Muresan, acestea vor fi fost alinate intr-o oarecare masura cu ocazia sosirii sale in tara, cand a fost intampinat cu plecaciuni si osanale de un grup de generali in retragere, precum si de ideologi ca Ion Coja – ramasi cu totii adepti ferventi ai magiei negre nationaliste. Muresan va fi fost constient ca intregul comitet de primire era constituit din personaje ce apartin, de-acum, unor vremuri trecute, ca orasul de la poalele Feleacului a ajuns liberat de taumaturgia lui Funar, devenind, intre timp, una dintre cele mai cautate zone pentru investitii atat substantiale, cat si solide. Prin urmare, probabilitatea unei primiri similar de calduroase din partea clujenilor pare infima. Viitorul ii va rezerva mai degraba un sir interminabil de afronturi, respectiv rolul de outsider desconsiderat de toti acei superbogatasi care si-au facut averile de pe urma capitalismului mioritic nascut prin acte de pionierat de genul celor infaptuite de Muresan la inceputul anilor ’90.
Dacia Felix a fost o institutie bancara axata pe speculatii de inalt risc. Capii ei nu au avut nici chef, nici timp sa investeasca in noile industrii, sa mizeze pe aptitudinile oamenilor sau resursele naturale disponibile in Romania – initiative care ar fi permis economiei tarii sa renasca din cenusa comunismului. S-au bazat, in schimb, pe investitori creduli, pe o clasa politica binevoitoare, pe institutii ale statului ce preferau sa ignore semnele de alerta – sesizate insa ca atare de autoritatile regulatoare din strainatate, care au lansat avertismente repetate.
Acesta a fost si mai este, in buna parte, capitalismul "à la roumaine" – haotic, speculant, lipsit de rusine si… ineficient. Intr-o buna zi, sa speram cat de curand, acest sistem se va prabusi ca un castel din carti de joc. Dar pana atunci marii jucatori implicati in jocul de-a capitalismul au toate motivele sa inchine un paharel in cinstea lui Sever Muresan – un profet neglorificat in propria tara, dar un adevarat vizionar al epocii de tranzitie.
