Nici nu-mi trecea prin cap ca o sa apuc sa vad asa ceva. Duminica am ajuns in casa, foarte primitoare, a unei familii infiintate in urma cu douazeci de ani. El, fost chelner, ea, fosta femeie de serviciu la Sala Palatului, pe vremuri. Apartamentul, frumusel, e prin Balta Alba. Oamenii astia au dus-o bine pe vremea lui Ceausescu, cel putin ei asa sustin si am motive sa-i cred. Aveau de toate, de toate pentru nevoile lor. si acum sunt foarte amabili, saritori, te simti bine la ei. Mai nou, au LCD TV. si ce-am vazut eu, asadar, duminica, pe ecran LCD? Filmul nuntii lor, din 1987. Filmat cu o camera fixa, cu culorile iesite din contur, asa cum poate va mai amintiti… Interesante mi se par doua lucruri. Unu, faptul ca aceasta filmare a fost permisa, intrucat mi se pare mai periculos sa poti filma intr-un regim totalitar decat sa ai o masina de batut la care sa scrii. S-a filmat ceremonia religioasa, ceea ce, intr-o perioada reputata ca fiind atee, putea sa para rebel. O jumatate de ora de film din 1987, cu preoti, cu citate din Biblie, cu cruci. Se pare ca, totusi, comunismul romanesc n-a fost atat de antiortodox cum se spune, in ciuda demolarilor de biserici. Apoi, urmeaza imaginile dezolante din restaurant. Lumina palida, muzica de petrecere ok – ceremoniile populare nu ajunsesera la vulgaritatea de acum, austeritatea comunista avea o influenta estetica pozitiva asupra modului lor de manifestare. Pereti albi, prize smulse, o sarmana orga de lumini si un joc de becuri colorate care formau cuvantul TEOHARIE. Dar, dincoace de orice, frig. Lumea statea si dansa cu cojoace, blanuri. Era 5 decembrie, afara frig si intuneric, inauntru se desfasura cu parcimonie o petrecere si oamenii se bucurau oarecum clandestin.
Dar mi se pare mai importanta a doua observatie. In ciuda evidentei imaginilor pe jumatate lugubre de la o nunta de restriste, sotii sustin ca atunci era foarte bine, iar acum, foarte rau. Adica, uite, aveau si camera video, au stat la restaurant pana la 1 noaptea, desi nu era voie dupa ora 23, au mancat, au baut. Ceea ce lipsea era, evident, libertatea. Dar abia acum realizez: foarte putina lume avea nevoie in Romania de libertate. Pana de curand, romanului ii era relativ usor sa fie fericit. Oamenii acestia nu aveau libertate, dar probabil ca acest cuvant era abstract pentru ei. Ce putea sa insemne libertatea altceva decat bani, mancare, rude, credinta simpla in Dumnezeu, casa la tara si avantajul de a lucra in preajma potentatilor zilei? Comunitatea populara mi se pare mai amenintata acum decat era atunci.
Privind audientele TV din ziua de astazi, afland de reality-show-ul lui Mutu de pe Kanal D, vazand promotion-ul la "Te pui cu blondele?" care a fost deja prezentat de Dan Negru, raman la ideea ca Revolutia de la 1989 nu s-a sprijinit pe aspiratia la libertate a unei natiuni. N-a iesit dintr-un dezechilibru intre un regim politic desuet si o societate avansata mental, ci mai degraba din nevoia, omeneasca, de schimbare si din ineptia cuiva care credea ca vom putea trai la nesfarsit ca-n razboi. Dar o Revolutie e mult peste ceea ce pot romanii.
