0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn vasluian a fost trimis in judecata din greseala

Un vasluian a fost trimis in judecata din greseala

Vasluianul Emil Darie este judecat pentru daunele produse in urma unui accident rutier, desi nu are nici  o vina. Din cauza unei neatentii a politiei, Emil Darie, din strada stefan cel Mare, a fost trimis in judecata in locul unui alt Emil Darie, dar din strada Al. Donici.

Emil Darie a fost tarat prin tribunale timp de jumatate de an, din cauza unei erori judiciare. Vina sa a fost ca avea acelasi nume cu adevaratul vinovat, Emil Darie, din strada Donici. Acesta urma sa apara la judecatorie intr-un proces de daune, reclamati de o societate, SC Hasdeu SRL, pentru avarierea unui autoturism. Din cauza neatentiei celor care au gestionat datele, vasluianul nevinovat s-a trezit victima a propriului nume. Prin urmare, la domiciliul sau din strada stefan cel Mare au inceput sa soseasca citatii, care erau trimise, in acelasi timp, si adevaratului acuzat, Emil Darie, din strada Al. Donici.

 

Pentru ca a incercat in repetate randuri sa le demonstreze celor de la Judecatoria Vaslui ca nu el este adevaratul Emil Darie din proces, ci acela din strada Donici, si nu a avut succes, omul a ajuns sa traiasca zi de zi cu teama ca, nevinovat fiind, ar putea sa ajunga chiar la inchisoare. "Eu am primit vreo sase citatii, din primavara au inceput sa soseasca, si chiar m-am dus la vreo trei termene de judecata. Mi-am luat buletinul cu mine, ca sa le explic ca eu, Emil Darie, nu sunt Emil Darie cel care este implicat in proces. La sfarsitul fiecarui termen presedintele imi spunea ca vor fi luate masuri ca sa nu mai fiu deranjat de-acum incolo, dar citatiile tot au venit. Am facut chiar si o intampinare pe care am pus-o la dosarul lui Emil Darie, prin care mentionam ca eu nu sunt el, dar degeaba.

 

Eu sunt pensionar si nu am avut in viata mea permis de conducere, ca Darie cel vinovat. Ma gandesc cu groaza ca va trebui sa platesc cine stie ce amenda si cheltuieli de judecata sau, mai rau, ca as putea ajunge la puscarie fara sa am vreo vina!", spune Darie. Ultima citatie arata ca nevinovatul Darie este chemat la proces in data de 20 octombrie 2008. Biroul de Informare si Relatii Publice din cadrul Tribunalului Vaslui a recunoscut ca eroarea a pornit de la reprezentantii firmei care au intocmit cererea de chemare in instanta a lui Emil Darie, din strada Donici, dar au trecut, din greseala, strada Stefan cel Mare.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă